fbpx

95dabdb5-d7e4-4859-b46d-0a60e36aaa4d_1fec0.jpg

Ne era foame. Oameni suntem și noi. Să nu începeți cu ce-ați căutat la McDonald's, că nu vă mai povestesc de noua ofertă din meniu: TIMBRUBURGER-ul.

Așteptam să se termine CEx-ul PSD, ca să vedem cum Tudorel rămâne nesprijinit, pentru că nu a fost ascultător. O voce din redacție ne reamintește că astăzi am uitat să aducem binecuvântatul aport caloric și proteic. Vocea s-a exprimat elegant: ”Băăă! Da' nu mâncăm și noi nimic?”

Ne-am uitat către el, de parcă l-am fi pedepsit, trimițându-l să cumpere merinde, dacă tot a avut nesăbuința să deschidă gura și să ne aciduleze sucul gastric. Zic, hai să nu-l lăsăm pe amărât să meargă singur. Și nu pentru că ne era milă de el, ci pentru că exista suspiciunea rezonabilă că fuge cu banii sau mănâncă singur pe drum. Nu era de condamnat; și el tot în România trăiește, sub aceeași guvernare. Am plecat cu el.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Direcția KFC, în centrul Ploieștiului. Atât ne-a dus capul. Oricum, după ce prostiseră rețetele, iar eu am avut mâncărici să scriu nasoale de guma lor de mestecat, vândută pe post de pui, în foarte scurt timp și-au revenit, așa că mi-a trecut supărarea pe ei. Nu știu dacă și lor pe mine, dar aș putea să adorm cu asta. Oricum, cei de la KFC se pot considera răzbunați după critica de atunci. Răzbunarea vine în ziua următoare consumului de picanterii. Nu mă puneți să insist, pentru că am altele de făcut acum.

La KFC... nebunie. Miriapozii ăia mici ieșiseră de la școală și invadaseră KFC-ul de scârba lui Daea și a produselor și minciunilor lui tradiționale. Era forma pură de manifestare a frondei tinerei generații. În sufletul nostru a încolțit teama: la câți erau și cât de înfometați păreau, aia mici ne-ar fi devorat într-o clipă. Îi spun colegului pe care l-am suspicionat rezonabil: ”hai de aici, că nu te văd bine! Eu nu stau la codoaiele astea!”

Am trecut strada spre McDonald's. Repet, nu întrebați de ce, pentru că vă răspund sincer: de tăntălăi. De lene să nu facem vreo 200 de metri în plus până în zona cu burgeri adevărați. E drept că cei adevărați sunt în jur de 12-15 lei, iar cei de la Mc sunt 3-4 lei. Conștientizând că nu suntem bugetari, chit că nu ne plimbă prin oraș afecțiunea numită foame, am ales să luăm burgeri de la Mc. Vezi, nenea Liviu, ce discrepanțe sociale ai adus cu programul tău de guvernare? Belina ta de om... 

Ajunși la Mc am început destrăbălarea. ”Atâția cheesburgeri, atâtea McNuggets-uri, săriți și cu cartofii!” Plăpândele și preaabuzatele de corporatiștii de la multinaționala cu clovn pe firmă au preluat cu docilitate comanda. Au venit cu două punguțe mici. Adică nu mici, ci mici-mici, cele mai mici. ”Ok, ăsta-i bonul frumos ambalat, dar unde-i comanda?” ”Păi... asta e comanda!” Bine că eu îmi luasem doi cheeseburgeri: unul să se lipească timid de cerul gurii, altul să aibă mai mult noroc și să ajungă în stomac.

Am ajuns la sediu. După dimensiunea pungulițelor, deja ăștia din redacție se uitau cu câte o sprânceană ridicată la noi: ”Nenorociților! Îmbuibaților! Mă, voi nu sunteți oameni! Ce suflete mici aveți, să mâncați aproape totul pe drum?”

Am trecut peste sudalmele lor păcătoase, ținând cont de faptul că suntem în Postul Paștelui. Iertarea ne-a dat un sentiment înălțător. Vă spun cu mâna pe produse de post: încercați și voi să fiți mai buni și o să vedeți că veți fi incluși în Programul de guvernare cerească.

M-am așezat la birou. Am cerut o pensetă de la colege, de teamă să nu strivesc corola de minuni a lumii, respectiv ce se afla în interiorul ambalajului. Am mușcat din prima moneduță. Cam atât a ajuns burger la Mc. Am devenit brusc nervos: ”Dar chiar atât de prost să fiu, să comand un produs de post?” Desfac ce a rămas din burger. Mi-au dat lacrimile. Dintr-o margine de chiflă, o firimitură de carne, presupus a fi de vită, cerea îndurare: ”Iartă-mă, nene! Sunt și eu mică!” Nu m-a lăsat sufletul să o înghit, așa că i-a dat-o unei furnici care tocmai trecea pe lângă biroul meu. Și asta m-a privit cam nemulțumită, părând să se întrebe : ”Cum, doar atât? Calicule!”

Desi șunt cuprins de remușcări, îmi amintesc cu nostalgie de vremurile în care burgerii de la Mc aveau dimensiuni rezonabile, iar carnea din interior era carne. Unii zic că din plastic, dar măcar o zăreai. În acele vremuri nu puneau timbre cu poze înfățișănd carne tocată de vită. Ehhh, ce vremuri. Astăzi mă simt ca un clasor bătrân, în care zac două timbre de vită (Cap de bour),de la McDonald's. Atât de subțiri, uscate și arse erau, încât mult timp o să am mustrări de conștiință: în loc să le mănânc, ma bine le donam la Poșta Română, spre justă utilizare.  

*Cei care au încercat un Mc, din oricare mare parte a lumii, dar ma ales din SUA, înțeleg mai bine sensul cuvintelor moneduță, timbrul, mic-mic.

95dabdb5-d7e4-4859-b46d-0a60e36aaa4d_22af2.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Sunday Brunch El Camaron Ploiesti

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg