fbpx

53649997_2111124355638960_4365846720379092992_n.jpg

Atunci când un furnizor de produse sau servicii lansează pe piață o ofertă, trebuie să se asigure că o poate onora așa cum promite în promovare.

De la operatorii de telefonie mobilă curg permanent sesizări ale clienților, fie că sunt legate de achiziții, fie că este vorba despre rezilieri. Este adevărat că adresabilitatea este una foarte mare, că sunt milioane de utilizatori, însă nu reprezintă o scuză. 

Când îți asumi o astfel de piață, trebuie să o și onorezi conform anvergurii brand-ului pe care îl reprezinți. Clienții nu cerșesc produse și servicii, toate fiind plătite, chiar dacă aparent sunt telefoane la 0 euro, spre exemplu. Vin facturile ulterioare, în care companiile își amortizează costul aparatelor din abonamente și rate. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Sesizarea unui cititor al observatorulph.ro, după mai bine de o lună de la momentul în care trebuia să primească un telefon, la trecerea de la cartelă prepay, la abonament:

”Pe data de 11.02.2019 am hotărât să trec pe abonament Vodafone. Zis și făcut. Intru pe site, dau toate datele și în 10 minute primesc mail (vezi foto), că datele au fost prelucrate și dacă mai este nevoie de alte detalii o sa fiu contactat de un operator. A trecut o lună și nici până în ziua de astăzi (n.r. - 15.03) nu am primit niciun răspuns. Mă chinui de zile să dau de ei. Drept exemplu, astăzi, am așteptat mai bine de 1h30 să intru în legătură cu un operator și nu îmi răspunde nimeni. Dacă în maxim 7 zile lucrătoare ajunge comanda la mine, cum se face că a trecut mai mult de o lună? Oare a mai pățit cineva așa ceva?”

Înainte de răspunsul operatorului, care poate să vină sau nu, îi putem preciza cititorului că nu este singurul aflat în această situație, astfel de sesizări vizându-i pe toți cei de pe piața de profil. În ultimă instanță, așa cum afirma și la începutul textului, totul este o poveste care ține de seriozitate și respect față de clienți. Dacă ai promovat o ofertă, ești obligat să te asiguri că ai capacitatea de a o onora.

53311896_1115335621924209_5778639619276931072_n.jpg

53649997_2111124355638960_4365846720379092992_n.jpg

53790472_609752586152802_794075565391872000_n.jpg

53625657_309386216419882_4272257750911680512_n.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg