fbpx

imagine.jpg

DSVSA Olt a dispus, după ce în urma controalelor de rutină a descoperit la o fermă din Olt ouă contaminate cu fipronil, retragerea de la comercializare, respectiv sechestrarea a peste 1 milion ouă contaminate sau pentru care nu se poate stabili trasabilitatea, sute de mii de ouă fiind deja livrate în cinci judeţe şi în Bucureşti.

Ferma, un punct de lucru al fermei din Drăgăneşti-Vlaşca, din Teleorman (în care a apărut o problemă similară), care este în Scorniceşti de aproape 20 de ani, funcţionând în fostul spaţiu al AVICOLA  Scorniceşti, o unitate etalon cândva,  a primit amendă şi i s-a interzis să mai facă operaţiunile DDD cu divizia proprie.

„În timpul anchetei desfăşurate de inspectorii DSVSA Olt, au fost identificate şi neconformităţi cu privire la etichetarea ouălor şi asigurarea trasabilităţii produselor, obţinute începând cu data 4 ianuarie, respectiv, 569.490 de ouă. Din acest motiv, inspectorii sanitari veterinari, în baza principiului precauţiei, au dispus măsura retragerii preventive de la comercializare a tuturor loturilor de ouă, începând cu data de 4 ianuarie pâna în 18 ianuarie 2019 inclusiv (distribuite către judeţele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, Ilfov şi municipiul Bucureşti)“, a transmis DSVSA, miercuri, 23 ianuarie 2019, printr-un comunicat de presă.

S-a lansat alerta în sistem, însă până în 23 ianuarie doar 64.959 bucăţi ouă au putut fi retrase de la comercializare.

Fipronil este un pesticid criticat pentru toxicitatea sa ce provoacă moartea albinelor.

Citeste mai mult: adev.ro/plu6ya

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg
Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg