- Publicitate -

Reacția ministrului Rogobete după revolta medicilor de ambulator

După ce medicii de ambulator, inclusiv din Prahova, au acuzat guvernanții că mint şi că, prin ”Ordonanţa trenuleţ”, amână din nou creşterea punctului per serviciu în ambulatoriu, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a ieșit cu o declarație conform căreia, de la 1 ianuarie 2026, punctul per consultație crește la 6,5 lei. Medicii admit faptul că decizia s-a luat doar „în urma presiunii și amenințării cu proteste”, însă, se declară mulțumiți de anunțul oficialului.

- Publicitate -

Reamintim faptul că, mii de medicii de ambulator, sute dintre ei din Prahova, au reproşat guvernanților, mai ales ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, faptul că în luna iulie au spus că punctul în ambulatoriu va creşte de la 1 august la 8 lei.

Ne mint din nou. Primul ministru, ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei. I-am crezut toţi. Apoi ne-au zis că de fapt va fi 6,5 din octombrie si 8 din ianuarie. Apoi printr-o lege pe care şi-au asumat răspunderea şi au trecut-o de Curtea Constituţională au zis că de fapt o să fie 6,5 în 2026 şi 8 în 2027. Şi acum? O mai lungim cu un an. O prorogăm. Din 2027 şi 2028. De fapt ne mint din nou. Dar taxele au crescut deja. Si vor creste din nou. Mai mult decât putem duce”, a fost declarația comună a celor de la  APMA (Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator).

- Publicitate -

Citește și: „Eu pun parafa jos”. Medicii din ambulator, revoltați că au fost mințiți

Ministrul Alexandru Rogobete a reacționat și a făcut un anunț care, potrivit Roxanei Bratu Bîzîc, medic medic psihiatru în ambulatoriul Policlinicii Praga din Ploiești, mulțumește cadrele medicale din ambulator și, potrivit spuselor acesteia, le conferă șansa de a-și continua activitatea în condiții decente. „6.5 lei per consultație de la 1 ianuarie 2026, 8 lei de la 1 ianuarie 2027. Promisiunea ne mulțumește, putem continua în condiții decente activitatea în ambulator. E o victorie imensă, însă, doar datorită presiunii făcute”, a precizat aceasta.

Mesajul integral al ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete

Sănătatea se construiește prin decizii asumate, prin decizii echilibrate și prin mǎsuri concrete pentru oameni!

Valoarea punctului în ambulatoriu crește la 6,5 lei, cu aplicare de la 1 ianuarie 2026. Este rezultatul unor negocieri intense, purtate cu argumente și cu responsabilitate față de sistem.

- Publicitate -

Ambulatoriul nu este o anexă a sistemului de sănătate. Este structura care susține prevenția, diagnosticul precoce și continuitatea îngrijirii medicale. Aici pot fi rezolvate problemele înainte să devină urgențe. Fără un ambulatoriu puternic, spitalele se aglomerează inutil, iar pacienții pierd timp, șanse și încredere.

Finanțarea acestei creșteri vine din ordinea pusă în sistem. Măsurile luate în această vară pentru reducerea concediilor medicale fictive au dus la economii de aproximativ 120 de milioane de lei pe lună. Sunt bani care se întorc acolo unde trebuie: în servicii medicale și în îngrijirea pacienților.

Am spus atunci și o repet: nu sunt de acord să luăm de la gura bolnavilor pentru a plăti concedii inventate ale unora. Tocmai pentru că am corectat aceste derapaje, astăzi ne permitem să ne ținem de cuvânt și să investim mai mult în sănătatea oamenilor.

- Publicitate -

În forma inițială a ordonanței de reglementare a unor măsuri fiscale, această creștere fusese prorogată. Am revenit la masa discuțiilor cu date clare, cu impact bugetar calculat și cu o direcție echilibratǎ: un sistem eficient se construiește prin susținerea reală a ambulatoriului, nu prin amânări.

Rezultatul este concret. Creșterea rămâne, termenul este stabilit, iar ambulatoriul primește predictibilitatea de care are nevoie pentru a funcționa corect.

Mulțumesc prim-ministrului Ilie Bolojan, viceprim-ministrului Marian Neacșu, viceprim-ministrului Tánczos Barna și ministrului finanțelor Alexandru Nazare și pentru deschidere, suport și dialogul onest.Mulțumesc colegilor din Ministerul Sănătății și CNAS pentru implicare!

- Publicitate -

Dacă vrem să degrevăm spitalele și să tratăm mai devreme și mai eficient, ambulatoriul trebuie pus în centrul sistemului. Asta facem. Cu argumente. Cu responsabilitate. Cu rezultate.Încrederea ne face bine!”, a transmis Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Dacă are 4 pacienți pe oră câștigă 26 lei brut. O ora de coasa se plătea acum 2 ani cu 35 de lei. Iar ora de muncă deținuți este cam 27 lei. Corect, medic egal deținut.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ce se întâmplă după ce suni la 112. Reportaj din Dispeceratul Prahova

Observatorul Prahovean a pătruns, în premieră, în interiorul Dispeceratului...

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -