- Publicitate -

Prahoveanca Oana Gheorghiu, omul care a reușit să construiască primul spital pentru copiii bolnavi de cancer, ridicat exclusiv din donații și sponsorizări

În 1989 termina cursurile Colegiului Național „Nicolae Grigorescu” din Câmpina și se îndrepta spre facultate. O tânără plecată din comuna prahoveană Brebu, care, după cum chiar ea spune, avea curajul să viseze la tot ceea ce ar putea face pentru copiii bolnavi, neavând, însă, la momentul acela, curajul de a și verbaliza. Oana Gheorghiu, fondatoarea Asociației „Dăruiește viața” este astăzi omul care a demonstrat că nu, nu este mai simplu să nu faci, de teamă că ai putea greși. E femeia care a strâns 53 de milioane de euro, din donații și sponsorizări, și a ridicat un spital. „Ceea ce politicienii nu au putut, au reușit cetățenii”, spune fondatoarea „Dăruiește viața”.

- Publicitate -

În 2018 a început acest vis frumos, astăzi devenit realitate. Blândă și caldă, prahoveanca povestește, pas cu pas, cum a prins contur totul

„În 2015 am vrut să renovăm secția oncologică a spitalului Marie Curie. Voiam grupuri sanitare în fiecare salon. După ce ne-am dat seama că nu se poate face această renovare, ne-am gândit apoi să extindem cu un etaj spitalul, apoi cu trei, iar în 2018 am zis: de ce să nu facem de la zero totul? Așa a început cel mai frumos proiect posibil: primului spital pentru copiii bolnavi de cancer din România, făcut exclusiv din donații și sponsorizări: 350.000 de români donatori, persoane fizice și 8.000 de companii.

Oana Gheorgiu spune că arhitecta Raluca Șoaită, dar și  echipa de experți din Franța, care proiectează spitale, au ajutat-o pe ea și pe Carmen Uscatu, cofondatoare a Asociației „Dăruiește Viață”, să  dimensioneze corect spitalul, să gândească fluxurile medicale și „cu această expertiză am reușit să convingem conducerea să ne ofere alt spațiu, propus de ei. Am refăcut proiectul, am luat autorizațiile, avizele șia m început treaba”.

În noiembrie 2023 a fost gata un spital cu 9 niveluri, ce are secții de oncologie, radioterapie, chirurgie și neurochirurgie, inclusiv cinematograf și loc de joacă pentru copii, realizat integral din bani de la persoane fizice și companii

„Un loc ridicat împotriva vremurilor și a unor oameni care ne conduc și care, din lipsă de asumare, implicare, competență mai bine nu fac nimic, fiindcă atunci știu sigur că au cum să greșească”, ne spune Oana Gheorghiu.

carmen uscatu si oana gheorghiuinterior spital

spital copiispital donatii

spital marie curiespital

 

Spitalul nu este unul privat, ci se află în subordinea Ministerului Sănătății, pentru ca toată lumea, toți copiii să aibă acces la tratament

„Este un spital public, de la început a fost aşa, pentru că este construit pe terenul statului cu parteneriat în care am primit dreptul de a construi, urmând să intre în administrare publică, deci este un spital în care vor fi trataţi toţi copiii în sistemul de asigurări de sănătate, va fi administrat de statul român şi respectiv de managementul Spitalului Marie Curie”, ne mai spune Oana.

Spitalul cu primul bloc operator din sticlă, care protejează împotriva transmiterii infecțiilor nosocomiale

Tot aceasta mai adaugă faptul că spitalul, cu o capacitate de 140 de paturi, „are primul bloc operator din sticlă, ceea ce  înseamnă că toți pereții sunt făcuți din sticlă. Sticla este materialul în care nu se impregnează infecțiile nosocomiale, se curăță foarte ușor, este foarte rezistent. Avem prima Terapie Intensivă dintr-un spital de pediatrie cu saloane individuale.

Este un spital de 12.000 de metri pătrați, plus încă o clădire de aproximativ 3000 de metri pătrați care prezintă spații tehnice, încălzire, rezervoare de apă, centru de date. Avem și prima secție de radioterapie pedriatică din România, pe care sperăm să o facem funcțională, în urma unui parteneriat cu statul român”.

- Publicitate -

Întrebată când vor intra în noul spital micii pacienți, Oana Gheorghiu ne spune că acest lucru se va întâmpla „la finele lunii ianuarie, început de februarie, anul acesta”

Modestă din fire, prahoveanca mărturisește că parcă nici acum nu realizează amploarea proiectului dar și cum oamenii au reușit „să se adune atât de armonios în jurul unui proiect ce nu părea realizabil”. „Avem o construcție, dar un spital nu înseamnă doar ziduri și aparatură, înseamnă suflet. Iar eu până nu văd aici suflete, medici care să lupte pentru copiii bolnavi, părinți care să își pună încrederea în doctori, micuți care să iasă de aici bine, sănătoși, parcă până atunci nu îmi vine să zic: da,cu ajutorul oamenilor frumoși, am făcut un spital”

Provocarea observatorul prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

1 COMENTARIU

  1. Jos palaria pentru aceasta doamna si pentru partenera ei!Aceste doamne au aratat tuturor cum se poate construi un spital doar din donatii ! Iar politicienii ar trebui sa plece , absolut toti, acasa. Ei au (re)demonstrat tuturor cum e sa fi indolent,nepasator, iresponsabil si cum sa cheltuiesti miliarde de euro din banii contribuabililor fara sa faci absolut nimic.

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Cele mai ciudate nume de străzi din Ploiești

Ploieștiul are aproximativ 1000 de străzi, iar multe dintre ele au nume de localități, flori, dar și de personalități și domnitori, inclusiv de personaje...

Primăria Brașov a mai finalizat un parc. Primăria Ploiești a mai sistat un proiect important

Continuăm seria comparațiilor Ploieștiului cu alte municipii reședință de județ, orașe în care se fac și se finalizează proiecte pentru oameni. Este o seria...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Cele mai ciudate nume de străzi din Ploiești

Ploieștiul are aproximativ 1000 de străzi, iar multe dintre ele au nume de localități, flori, dar și de personalități și domnitori, inclusiv de personaje...

Rompetrol Rafinare a înregistrat pierderi în 2023

Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a înregistrat, în 2023, o scădere a indicatorilor financiari, pe fondul volatilității cotațiilor internaționale la țiței...

Primăria Brașov a mai finalizat un parc. Primăria Ploiești a mai sistat un proiect important

Continuăm seria comparațiilor Ploieștiului cu alte municipii reședință de județ, orașe în care se fac și se finalizează proiecte pentru oameni. Este o seria...

Un nor de praf saharian traversează România. Atenționare Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Un nor de praf saharian traversează România, joi și vineri, ceea ce ar putea încărca aerul cu particule fine poluante, în special în vestul...

Șeful CSM Ploiești, polițist pensionar, mesaj pentru viceprimarul Nicodim: ”De-a lungul vieții eu am anchetat persoane” – VIDEO

Ședința Consiliului Local Ploiești, care a avut loc, joi după-amiază, nu a fost lipsită de un schimb dur de replici. De data aceasta, șeful...
Emisiuni
- Publicitate -

Spectacol dedicat adulților cu sindrom Down, în Prahova. Singurul centru destinat persoanelor afectate de trisomia 21 funcționează la Câmpina

În Prahova funcționează un singur centru destinat adulților diagnosticați cu sindrom Down. Toți cei internați în căminul de la Câmpina sunt oameni cu vârste...

Consilierul personal al primarului Volosevici, fiul celui care a înjurat și amenințat doi ziariști, a rămas fără post la CSM Ploiești

Metodiștii de la CSM Ploiești, printre care se numără și consilierul personal al primarului Volosevici, Patrik Antonio Scoruș, au rămas fără post. Acesta este...

Avem nevoie de locuri de parcare la Ploiești!

Locurile de parcare în Ploiești sunt de ani de zile insuficiente. Din nevoie, oamenii au transformat spațiile verzi din apropierea blocurilor în parcări. Unii...

Progrese la autostrada București -Brașov -Cristian- Codlea

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a anunțat astăzi că a fost avizat studiul de fezabilitate pentru sectorul de autostradă București -Brașov ( A3) -Cristian -Codlea....

România în Acțiune reacționează după ce doi jurnaliști au fost agresați în sediul Primăriei Ploiești: „Libertatea presei este un pilon fundamental al democrației”

Partidul România în Acțiune reacționează în urma incidentului grav petrecut miercuri în sediul Primăriei Ploiești, unde doi jurnaliști au fost agresați de către un...
Emisiuni
- Publicitate -