- Publicitate -

„Un refuz așa frumos nu am primit niciodată!” O ploieșteancă mulțumește medicului cardiolog Octavian Sârbu pentru faptul că nu acceptă„ atenții” de la pacienți

Un mesaj atipic a venit pe adresa redacției din partea unei ploieștence care a ținut să mulțumească, în cadrul campaniei „Doctor bun”,medicul cardiolog Octavian Sârbu, de la SJU Ploiești, atât pentru profesionalism, cât și pentru faptul că abordarea acestuia nu a ținut nicio secundă de „cât de gros e plicul cu bani”. „Un refuz așa frumos nu am primit niciodată”, a scris femeia, care a ținut să mulțumească medicului pentru faptul că i-a salvat mama.

„Sunt atât de mulți medici buni, cu care eu am interacționat, dar mă opresc la răspunsul pe care l-am primit, de la un medic cardiolog, de la SJU Ploiesti, când am vrut să îi ofer o mică atenție.
Era 25 decembrie 2012, în jurul orei 14 ( ziua de Crăciun), când mama mea a căzut intr-un bazin cu apă, în curte, la țară și s-a lovit la cap. Am asteptat salvarea cu ea, la UPU Ploiești, unde am avut noroc să fie mai liber, cazul având și prioritate. După toate investigațiile, care au durat 5-6 ore, s-a decis internarea pe neurochirurgie, dar inainte de a ajunge pe secție, am ajuns cu ea pe brancardă, în secția cardiologie, pentru evaluare.
De gardă era domnul doctor Octavian Sârbu, care ne-a vorbit foarte frumos, chiar a făcut o glumă cu mama: „tocmai astăzi te-ai gândit, bunica, să cazi?” La final, m-am apropiat de dânsul și fiindcă mă privea suspicios și nu puteam sa-l „atac” direct, i-am șoptit.
– Domnul doctor, aș vrea să vă ofer ceva.

- Publicitate -

Citește și: Doctor bun. Interviu cu medicii Cătălin Sanda și Dragoș Muraru, specialiști în chirurgie vasculară. „Pacientul nu este o piesă pe o tablă de șah, să o muți cum vrei. Trebuie stabilită o legătură umană cu el”

Răspunsul dânsului a fost: „în situatia în care sunteti, doamnă, v-aș oferi eu o cafea sau un ceai cald!”
Dupa atâtea ore de UPU, după spaima prin care treceam, așa vorbe frumoase, au fost mai mult decât balsam pe suflet. Eram imbrăcată și de petrecere, era ziua de naștere a soțului meu și am venit la UPU, direct de la restaurantul unde aveam invitați.
Majoritatea medicilor sunt asemeni dânsului, dar un refuz așa frumos, nu am mai primit niciodată! Un mare RESPECT!”

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Chiar credeti ce afirma reporterul Luiza Toboc.Eu nu si sa va spun de ce:se albeste prestatia de servicii medicale furnizate de personalul medical din SJUCAP cat si imaginea deplorabila a Managerului.Sa va spuna adevarul domnii reporteri de la Observatorul PH.:se continua cu mita,afaceri necurate cu comisioane ,investitii cu firme de casa,ploaie de echip.medicale care nu sunt in functiune din cauza slabei calificari profesionale etc…..

    • Articolul la care comentați se referă la un mesaj de mulțumire pe care o cititoare l-a transmis prin intermediul nostru. Dacă aveți informații cu privire la ilegalități ar trebui să le sesizați organelor de cercetare penală

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -