Ozan Andac Erbil este medic specialist chirurgie generală, absolvent al Universității Cerrahpaşa, Facultatea de Medicină. Activează în cadrul Gebze Medar Hospital și este unul dintre specialiștii de top în ceea ce privește afecțiunile asociate vezicii biliare.
Medicul Erbil are o vastă experiență profesională pe tot ceea ce înseamnă proceduri endoscopice și operații laparoscopice (închise) efectuate în bolile colecistului.
Pregătirea sa a depășit granițele Turciei, acesta participând la numeroase cursuri, workshop-uri și congrese în Japonia, Franța sau Germania. Este unul dintre puținii medici care realizează cu succes procedura ERCP, care este considerată cel mai înalt vârf al procedurilor endoscopice. Printr-o astfel de tehnică, minim invazivă, se reușește extragerea calculilor biliari, în vederea remiterii simptomatologiei.
Astăzi, de la ora 20.00, medicul Ozan Andac Erbil vorbește, în premieră, despre importanța controalelor de rutină, în special în rândul femeilor, cu vârsta de peste 40 de ani și tenul deschis, care, potrivit statisticilor, sunt mult mai predispuse la formarea de calculi biliari.
Același medic pune accent pe importanța intervenției chirurgicale, singura în măsură să rezolve problemele legate de formarea „pietrelor la fiere”. O operație banală, care, dacă nu este efectuată la timp, poate duce la complicații uriașe, ce pot, chiar, pune în pericol viața persoanei în cauză.
Dacă sunteți interesați de aspecte ce țin de sănătate și alegerea de servicii medicale de top, în care „performanța” este cuvântul cheie, vă așteptăm la ora 20.00, la „Sănătatea fără Frontiere”.
De asemenea, dacă aveți chestiuni suplimentare de clarificat, nu uitați că mesajele dumneavoastră sunt foarte importante pentru noi. Vă așteptăm să ne scrieți fie sub formă de comentarii în cadrul emisiunii, fie pe adresa de e-mail a redacției.
Pentru noutăți din viața medicală din Turcia, dar și pentru a obține oferte pentru tratamente și intervenții în spitalele și clinicile de aici, accesați site-ul www.tratamente-turcia.ro, sau contactați consultanții de aici pe numărul de whatsapp: 0746.99.22.22.