Spitalul Județean de Urgență Ploiești restrânge internările la Secția de Cardiologie după ce doi medici au fost confirmați cu Covid-19

Spitalul Județean de Urgență Ploiești restrânge internările la Secția de Cardiologie, unde vor fi preluate numai urgențele. Măsura a fost impusă după ce doi medici au fost confirmați pozitiv în urma testării SARS-CoV-2. Cea mai mare unitate medicală din Prahova a dispus și un set de măsuri pentru limitarea răspândirii Covid-19.

La Secția de Cardiologie a Spitalului Județean Ploiești vor fi restrânse internările după ce doi medici au fost confirmați pozitiv.

„Urgențele vor avea în continuare prioritate la internare, urmând ca pentru cazurile ușoare pacienții să fie redirecționați către celelalte unități medicale din județ. La Secția de Cardiologie sunt doi medici confirmați pozitiv, iar la Secția Boli Infecțioase este un medic”, a precizat dr. Sebastian Constantin Toma, managerul interimar al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, care a precizat că a fost dispus un set de măsuri pentru limitarea răspândirii Covid-19.

Purtarea echipamentului de protecție și respectarea distanțării sociale sunt măsuri obligatorii în continuare. La fel și igienizarea spațiilor reprezintă o măsură obligatorie.

Citește și: Crește îngrijorător numărul de infectări? Ai la îndemână o soluție sigură de acces la opinii medicale avizate

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596