Spitalul din Urlați își reia, de luni, activitatea. Măsuri speciale pentru limitarea răspândirii Covid-19

Spitalul Orășenesc Urlați își reia activitatea, respectiv consultațiile medicale în regim spitalizare continuă și Cameră de gardă, inclusiv linia de gardă pe medicină internă (medicină internă și pediatrie), începând de luni 19 octombrie 2020, cu respectarea obligatorie a măsurilor de protecție.

Vești bune de la Spitalul Urlați. După ce săptămâna trecută, ca urmare a confirmării unui focar Covid, activitatea Secției de Medicină Internă și a Camerei de Gardă a fost suspendată, conducerea unității medicale a anunțat că, de luni, 19 octombrie, consultațiile medicale în regim spitalizare continuă și de la Cameră de gardă, inclusiv de la linia de gardă pe medicină internă (medicină internă și pediatrie), vor fi reluate.

„Având în vedere actualul context epidemiologic, solicităm înțelegerea și colaborarea populației, astfel încât activitatea medicală să se desfășoare în condiții de siguranță, atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical”, a precizat ec. Elena Cișmaș, managerul Spitalului Urlați, care a anunțat inclusiv măsurile dispuse pentru limitarea răspândirii Covid-19.

Măsuri dispuse:

1. Consultațiile în cabinetele medicale și investigațiile paraclinice (analize de laborator și radiologie) se vor acorda doar pe baza programării telefonice prealabile, drept urmare vă rugăm să sunați înainte la numerele de telefon din lista de mai jos. Vă rugăm să vă prezentați doar la ora la care ați fost programat.

2. Accesul în Spitalul Orășenesc Urlați este permis urgențelor și pacienților programați. În cazul în care aveți simptomatologie respiratorie vă rugăm să anunțați acest lucru telefonic înainte de prezentarea la cabinetul medical sau laborator.

3. Vă rugăm să purtați mască de protecție facială și să evitați să veniți însoțiți sau să aduceți cu dumneavoastră lucruri și bagaje care nu vă sunt necesare.

4. La intrarea în clădire fiecărui pacient i se va măsura temperatura și va completa fișa de triaj epidemiologic. Măsurarea temperaturii și completarea fișei de triaj epidemiologic sunt condiții obligatorii de acces în Spital.

Nu se va permite staționarea pe holuri sau în alte spații.

RECEPȚIE: 0729 258 957
0244 272 518 tasta 1
LABORATOR: 0751 190 075
RADIOLOGIE: 0244 272 518 tasta 0

Vă reamintim că în cadrul Spitalului Orășenesc Urlați sunt oferite servicii în regim de spitalizare continuă, ambulatoriu si spitalizare de zi, precum si analize de laborator și investigații radiologice și de imagistică medicală.

Citește și: Focar covid la Spitalul Urlați. Activitatea Secției de Medicină internă și a Camerei de gardă se suspendă

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596