Premierul Orban amenință cu intensificarea controalelor: ”Miercuri voi convoca toţi miniştrii şi toate instituţiile statului cu atribuţii de control”

1

Nu este prima oară când premierul amenință cu astfel de controale, motivând că populația și agenții economici nu respectă regulile impuse de autorități.

Astfel de declarații sporesc starea de iritare în rândul populației, un fenomen întâlnit pe întreaga planetă, acolo unde se vorbește mai multe de restricții și mai puțin despre promisle măsuri compensatorii.

Prim-ministrul a afirmat că pe plajă s-a intrat ”într-o devălmăşie”, iar în acest moment există precauţie cu privire la o nouă etapă de relaxare.

”Miercuri voi convoca toţi miniştrii şi toate instituţiile statului care au atribuţii de control, de la Ministerul Afacerilor Interne, Poliţie, Jandarmeriei, până la Ministerul Sănătăţii prin direcţiile de sănătate publică, ANPC, ANSVSA, pentru a face o analiză a planului de măsuri pentru a asigura respectarea regulilor.

S-a văzut clar că în foarte multe locuri nu sunt respectate regulile şi există un risc de transmitere a virusului crescut din cauza nerespectării acestor reguli.

Şi pe plajă, dacă la început aşezarea a fost conformă, încetul cu încetul s-a intrat într-o devălmăşie şi nu s-a mai respectat nicio regulă. Înţeleg că este o aglomeraţie, dar şi pe terase trebuie respectate normele de distanţare care sunt stabilite, aici poate trebuie gândită o altă programare a mersului la masă şi în alte locuri.

Chiar m-a îngrijorat, vă spun sincer, am văzut nişte imagini în care aproape nu s-a mai respectat nicio regulă”, a afirmat premierul, luni, într-o conferinţă de presă.

”În ceea ce priveşte autorităţile şi instituţiile statului, miercuri voi da un semnal de mobilizare la maxim pentru că este o mobilizare care este în interesul cetăţeanului şi care nu are alt scop decât a apăra sănătatea şi viaţa oamenilor”, a mai declarat premierul Ludovic Orban.

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

1 COMENTARIU

  1. DOMNILOR! STIATI CA LA SPITALUL MUNICIPAL CAMPINA LA LABORATORUL DE ANALIZE CONDUS DE DANIELA ALEXANDRA GHIORGHIU SE DAU BANII ALOCATI DE GUVERN CEI 2500 LEI DOAR DACA VREA MUSCHII DANSEI??? PANA ACUM NU A VRUT! DECI NU A FACUT CERERE PENTRU ASISTENTELE CARE MUNCESC , CATE 12 ORE??MENEGERUL ESTE DE LA PSD!

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău