- Publicitate -

Raed Arafat, mesaj dubios: ”Cine a ocolit birocrația acum pentru achiziții sanitare să nu fie pedepsit! Dacă se va uita în ce am fost, avem o mare problemă”

Nici nu începuse bine tot ceea ce am trăit în ultima perioadă și deja apăreau primele indicii despre ”tunuri financiare” date de ”băieții deștepți”. Cazul bucătăresei de la Giurgiu a devenit de notorietate.

În acest context, Raed Arafat, șeful DSU, face o afirmație pe care o putem cataloga drept… dubioasă.

”România nu s-a pregătit niciodată pentru urgențe medicale, pentru că întotdeauna prioritățile au fost altele.”, a afirmat Raed Arafat, culmea, tocmai în calitate de șef al Departamentului Situațiilor de Urgență.

Arafat, într-un interviu acordat în exclusivitate Digi24: ”Atunci când IGSU a încercat să facă stocuri, rapoartele de audit au criticat sărirea unor etape procedurale în achiziții.”

Din acest punct de vedere nu se poate spune că Arafat nu are dreptate, însă rapoartele de audit sunt făcute tocmai în baza legislației din România. Concret, birocrația, procedurile, lipsa de buget, dar mai ales tentativele de trucare în cazul multor licitații au făcut ca stocurile să fie aproape de zero, iar dotările spitalelor cu mult depășite chiar și pentru situațiile de normalitate.

Să ne amintim de cazul Colectiv, de lipsa procedurilor sau nerespectarea celor deja existente. Să ne amintim despre faptul că nu avem dotari spitalicești pentru categoria ”marilor arși”. Să ne amintim despre faptul că mulți dintre cei care și-au pierdut viața nu au murit în incendiu, ci după, din cauza infecțiilor intraspitalicești. Ce s-a schimbat de atunci? NIMIC! Adulat de unii, contestat de alții, medicul Raed Arafat a continuat să rămână șef al DSU.

Raed Arafat susține că a tot cerut bugete pentru a ridica de la pământ acest sistem, însă mereu i s-a spus că altele sunt prioritățile. Foarte bine! Nu ne îndoim că așa i s-a spus, însă medicul Arafat ar trebui să iasă public, să prezinte programele pe care le-a propus, apoi să spună cu nume și prenume cine sunt cei care ”l-au trimis la plimbare”. Nu de alta, dar ei sunt vinovații pentru ceea ce trăim acum.

Astăzi, auzim (din nou!!!) că suntem la pământ. Mai mult decât atât, într-un context de criză majoră, când populația face sacrificii, există o categorie care prosperă, iar profiturile sunt fabuloase. Este și motivul pentru care următoarele declarații sunt cel puțin DUBIOASE:

Reporter: Vă așteptați să se deschidă dosare pentru achiziții?

Raed Arafat: Cine știe? Dacă cineva a făcut ceva pentru el, a folosit acest moment pentru a trage beneficii din achiziții, e foarte normal să fie urmărite persoanele și închise. Dacă mergem pe oportunitate, pe faptul că cineva nu a respectat o regulă sau a mers mai repede, ca să rezolve o problemă, atunci avem o mare problemă. Nimeni n-o să mai facă nimic pe viitor.

Sunt două aspecte – pentru aspectele reale de corupție nu ai ce zice, dar dacă pentru depășirea unor aspecte birocratice cineva a încălcat o procedură, o regulă, luând în considerare că azi discutam de măști și peste două ore nu mai erau și trebuia să te miști foarte rapid. 

S-a lucrat în unele zile până la 2-3 dimineața ca să se finalizeze un contract, pentru că a doua zi nu mai aveau materialele, pentru că le luau alții. Dacă o să avem acolo o presiune pe persoana care a lucrat, atunci n-o să mai revenim, pentru că rămâne în mentalul funcționarilor publici și acolo se oprește treaba. Data viitoare nu va mai fi ca acum. Acum a fost curaj și lumea s-a mișcat, dar nu putem spune că au respectat ad literam. Nu că ar fi periclitat corectitudinea, dar au făcut lucrurile mult mai rapid, au negociat ca să găsească soluții, lucru pe care le-au făcut toate țările, să nu creadă lumea că s-a făcut doar în România.

Prețurile erau mult peste cele obișnuite. Nu puteai zice că te duci după prețul pieței, pentru că nu venea nimeni. Trebuia să crești prețurile, să iei lucrurile de 4-5 ori mai mult. A fost recent un articol că la New York au cumpărat de 15 ori mai mult. Lucrurile trebuie înțelese în contextul de acum și peste un an, doi. Dacă cei care vin să controleze peste un an – doi uită în ce am fost sau dacă au rămas acasă și n-au intrat în contact cu situația și vin să pedepsească colegii care au lucrat, atunci avem o problemă mare.

Să separăm lucrurile – cei care au tras beneficii ilegale e o problemă care trebuie luată într-un fel, dar atenție dacă pedepsim oameni care n-au respectat o procedură imposibil de respectat în acel moment.”

Chiar dacă ceea ce spune medicul Arafat are logică, apare un precedent periculos. Va exista mereu o justificare, iar ”saltul peste proceduri” poate fi invocat oricând, dacă este prezentat într-un anumit context.

Ce ar fi de făcut? În primul rând simplificarea unor proceduri. Spre exemplu, dacă toți antreprenorii și autoritățile din România ar fi știut că nu se întâmplă nimic, dacă săreau peste proceduri, puteau să acționeze acum, obținând pe lângă profit și rezolvarea situațiilor din aceste zile. Doar că, cei mai mulți au respectat aceste proceduri, tocmai pentru a nu încălca legislația. Peste toate, unele prevederi legislative sunt interpretabile, ceea ce pare legal pentru unii, fiind ilegal pentru alții. Analizele au fost de multe ori arbitrare.

În urmă cu două zile, președintele Klaus Iohannis afirma că cei care au jucat ilegal pe piață ”nu ar trebui să stea liniștiți”. Deci, cum facem cu afirmațiile șefului DSU?

Cum resimt contribuabilii neajunsurile? Este suficient doar să reamintim cum comunitățile locale și mediul de afaceri s-au mobilizat, făcând donații, pentru a asigura lipsurile majore din sistemul sanitar. Cum se simt cei care dau din propriile buzunare, știind că alții și le pot umple, pentru că ”e scuzabil dacă mai încalcă procedurile, dat fiind contextul”?

Pentru perioada care urmează, fiecare situație trebuie analizată în detaliu. Dacă sancționarea situațiilor flagrante nu vine la pachet și cu o restartare a întregului sistem, cu modificările legilative necesare, nu se va schimba nimic, iar la următorul impas ne vom plânge din cauza acelorași neajunsuri, aceleiași birocrații și peste toate… aceeași societate incapabilă să ofere contribuabililor ceea ce merită, conform cu sumele încasate lună de lună de la oameni.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord ca elevii să fie obligați să poarte uniforme școlare?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

8 milioane de doze de vaccin anti-COVID vor fi distruse. Ministrul Sănătății: „Nimeni nu le vrea!”

După mai bine de doi ani de pandemie, avem peste 8 milioane de doze de vaccin anti-COVID rămase nefolosite. Cei de la Sănătate spun...

În prezent este aproape imposibil să te vaccinezi cu doza a patra de vaccin anti-COVID pentru că nu ai unde

Începând cu data de 1 iulie, centrele de vaccinare anti-covid s-au închis. În prezent, românii care doresc să se vaccineze cu doza 4 de vaccin...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Care sunt avantajele și dezavantajele (văzute de un copil) pe care un animal de companie le aduce într-o casă

Cum vede Maria, adolescenta noastră de 15 ani, ce înseamnă să ai un animal de companie și cum schimbă acesta viața unei familii. „Opiniile diferă...

Patru intervenții Salvamont în Bucegi în ultimele 24 de ore

Salvamontiștii prahoveni au intervenit în ultimele 24 de ore la patru solicitări venit din partea unor turiști care au rămas blocați în masivul Bucegi. „Prima...

Petrolul Ploiești – CS Mioveni: 0-0. ”Semi-eșec” pe stadionul Ilie Oană

Petrolul Ploiești a remizat acasă cu ultima clasată din Superliga, CS Mioveni, 0-0. Aproape 10.000 de spectatori au fost prezenți, sâmbătă seară, pe stadionul...

Idei de weekend: Curtea Domnească și Turnul Chindiei de la Târgoviște. Concluzia: I Love Dâmbovița! 😊

De câțiva ani încoace, pentru noi vara nu mai este anotimpul concediilor. Plecăm o singură dată, la sfârșitul verii, o săptămână la mare cu...

Noi drumuri județene propuse să fie reabilitate în Prahova

Mai multe drumuri județene din Prahova figurează pe lista de priorități pentru a fi reabilitate. Consiliul Județean Prahova propune aprobarea documentațiilor tehnice și a...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -