Rata mortalității este mai mare la persoanele infectate cu Covid, care locuiesc în zonele poluare (studiu Harvard)

0

Era de așteptat ca ceea ce bănuiam, chiar și fără pregătire de specialitate, să se confirme de către specialiști: cei care locuiesc în zonele poluate excesiv sunt mult mai vulnerabili dacă se infectează cu Covid.

Rezultatele au fost publicate de Harvard T.H. Chan School of Public Health.

Am constatat că o creștere de doar 1 gram cu particule fine pe metru cub de aer a fost asociată cu o creștere de 15% a ratei de deces din cauza Covid-19„, a declarat pentru CNN autorul principal al studiului, Francesca Dominici, director al Harvard Data Science Initiative.

Studiul a definit nivelurile ridicate de poluare atunci când concentrația de particule fine (PM 2,5) este de peste 13 micrograme pe metru cub de aer, mult mai mare decât media înregistrată în SUA, care este de 8,4.

Noile informații ar trebui să fie folosite de reprezentanții administrațiilor guvernamentale și locale pentru a lua decizii legate de dotarea spitalelor pentru un potențial aflux de cazuri severe care vor avea nevoie de îngrijiri speciale care să includă ventilatoarele, a spus Francesca Dominici.

„Expunerea pe termen lung la poluarea cu particule poate agrava simptomele bolii pulmonare, poate crește sensibilitatea la infecții pulmonare, declanșează atac de cord și accident vascular cerebral și chiar poate provoca cancer pulmonar și moarte prematură” s-a precizat în studiu.

surse: CNN, digi24

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău