Ministrul Fondurilor Europene: 75.000 de cadre medicale ar putea să primească un stimulent de risc. Fondul este de 120 milioane de euro din bani europeni

0

Declarația a fost făcută la Digi 24 de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, care a spus că nu este vorba despre o primă, ci un stimulent de risc, întrucât medicii se sacrifică în această perioadă.

Discuțiile din spațiul public au împărțit societatea românească în două, nefiind clare proporțiile de fiecare parte: pro sau contra medici. Deși, în ceea ce ne privește, am încercat tot posibilul să diferențiem clar categoriile, din păcate reacțiile oamenilor tind să meargă tot în sensul generalizării: medicii sunt eroi sau medicii sunt vinovați pentru stare sistemului de sănătate. În ambele variante, abordarea nu este deloc cea corectă.

Medicii sunt și ei oameni, cu bune și cu mai puțin bune. Atunci când un medic îți salvează viața, medicul este un înger și nu știm cum să-i mai mulțumim. Atunci când un medic este indolent, când cere șpagă sau greșește diagnosticul, medicul este un demon. Cu siguranță, mai toți cei trecuți prin viață s-au confruntat cu ambele situații, fie ca pacienți, fie ca aparținători.

Ca în fiecare breaslă, sunt medici buni și medici mai puțin buni. Așa este în toată lumea, nu doar în România. Și-au ales o meserie extrem de grea, cu mulți ani de școală și practică până să intre în pâine. Să generalizezi, aruncând cu noroi în întreaga breaslă, reprezintă o mare nedreptate făcută celorlalți.

Sunt eroi acum? Greu de spus… Poate corect ar fi să spunem că sunt niște oameni expuși, care trebuie să îți facă datoria și cărora sistemul trebuie să le asigure toate necesare. Sunt plătiți pentru asta și știau că oricând poate să vină un moment în care să fie expuși, iar riscurile meseriei să fie mai mari. Cu toate acestea, un medic bun riscă aproape în fiecare zi.

Referindu-ne strict la ”uscăturile din pădure”, credeți că vina le aparține în totalitate? Incontestabil aceștia au partea lor de vină, dar să nu uităm că noi le băgam plicurile în buzunare. Vorbim strict despre condiționarea actului medical. Puțini sunt cei cărora le-a fost pretinsă șpaga, iar ei au denunțat.

Puțini sunt cei care au semnalat presei astfel de cazuri, cu dovezi pe care să le putem publica. Știți foarte bine că fără dovezi nu se poate face nimic, totul rămânând la stadiul de poveste. Și nu se numește turnătorie. Ceilalți, fericiți că și-au rezolvat problema, plecau și aproape că uitau ce s-a întâmplat, rezumându-se doar la a înjura online… din când în când.

Cadrelor medicale le mai este reproșat acum faptul că au tăcut ani de zile, deși știau ce mizerie este în spitale și ce lipsuri sunt. Din nou, nu toți au tăcut, dar este drept că prea puțini au vorbit deschis, asumându-și public. I-am preluat și le-am fost mereu alături. Și nu au pățit nimic, așa cum mulți credeau. Oricum, felicitări pentru curaj! I-ar fi vrut mulți reduși la tăcere, dar au înțeles ce iureș mediatic ar fi urmat. Au fost conștienți că dintr-un ”război” cu presa ar fi pierdut, oricâte presiuni și abuziri ar fi continuat să facă. Poate, de acum încolo, să fie mai mulți cei care prind curaj, contribuind astfel la însănătoșirea sistemului medical. O vor face și pentru noi, pacienții, o vor face și pentru ei.

Este de dorit ca presiunea asupra cadrelor medicale să înceteze, având acum un scop comun, clar definit. În acest caz, de bun simț ar fi să ne asumăm greșelile de ambele părți și să încetăm astfel de practici. Nu ne putem blama la infinit, pentru că nu ajungem nicăieri. Avem nevoie unii de ceilalți și doar împreună putem să trecem prin momente ca cele din aceste zile. Procentual sunt foarte puțini cei care au fugit din sistem. Pentru cei rămași: RESPECT! Cei care greșesc TREBUIE să plătească.

Se caută acum o soluție pentru a fi recompensați cei din sistemul sanitar. Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat la Dig24 că 75.000 de cadre medicale ar urma să primească stimulentul de risc medical, iar valoarea estimată este de 120 de milioane de euro, bani care vor fi asigurați din fonduri europene. Este avut în vedere tot personalul care deservește în spitale: medici, asistente, personal paramedical.

Suma evaluată la 120 de milioane de euro va fi asigurată prin fonduri europene, prin programul Capital Uman.

„E o propunere pe care România a formulat-o. Se regăsește în proiectul de OUG care va fi supus aprobării în ședința de Guvern.

Nu suntem singurul stat membru care a a luat o astfel de măsură. Bulgaria, Ungaria, Germania, Italia au recurs la aceste metode de stimulare a personalului medical având în vedere actul de curaj de care dau dovadă în această perioadă.

Dacă va nevoie de suplimentarea fondurilor, vom face demersuri pentru a le asigura.”, a spus Boloș, într-o intervenție la Digi24.
Președintele Iohannis a anunțat joi că i-a cerut premierului Ludovic Orban să fie găsite fonduri pentru ca medicii care lucrează cu pacienți infectați cu noul coronavirus să primească un bonus de 500 de euro.
„Nu aș spune bonus, medicii nu sunt cei care primesc bonus.

Aș spune un spor de periculozitate, ne întâlnim cu ceva ce nu a mai existat. Atunci se impune acest spor și bonus dacă vrem să îi spunem așa.

Toate cadrele medicale implicate în lupta contra COVId-19 merită acest spor, bonus. Această sumă se discută, până luni la ședința de Guvern avem timp să discutăm și suma și cuantumul pe care-l primește fiecare.”, a spus Nelu Tătaru, sâmbătă.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău