Luna martie ne-a oferit o gamă variată de teme de dezbatere. Unii le-au analizat serios, alții le-au tratat cu umor, iar cei mai mulți au stat pe margine, enervându-se sau amuzându-se.

Nu mai e nimic de râs. Ok, am făcut glume cu milioanele de role de hârtie igienică, am râs de situațiile în care soții și-au testat capacitățile de conviețuire în condiții de arest la domiciliu, am făcut toate glumele posibile cu făină, mălai și drojdie, am râs de cei care au descoperit săpunul lichid, apii am început să ne punem măști, ca să nu se vadă că râdem prostește, că râdem chiar de noi, de ceea ce nu suntem capabili să rezolvăm. Umorul este bun, umorul ajută, umorul ne-a salvat din situații cu mare încărcătură psihică, dar, la final, s-a dovedit doar un refugiu păgubos. Ne-am oprit din toate pentru că am râs și atât.

Azi… e deja greu să mai râzi. Te uiți către o clasă politică de la care nu aveai oricum așteptări, dar care îți dorești să se trezească în ultima clipă, măcar acum, când moartea bate la ușă. Nu ai alții către care să te uiți și nici ”tinere speranțe” pe care să le votezi, ca să-ți mai poți face iluzii.

Tema demisiilor cadrelor medicale nu e de râs. E de plâns. Am scris despre asta și, chiar dacă nu suntem de acord cu dezertările, nu putem să nu spunem adevărul despre context: nu trimiți soldații la luptă fără arme, neajungând încă să asimilăm situația cu ceea ce s-a întâmplat la Stalingrad (în 42-43), spre exemplu. La fel de bine, putem spune că au existat situații în istorie când soldații au luptat cu palmele goale pentru semenii lor.

Vremurile s-au schimbat, tehnologia a avansat, bani s-au alocat… ”armele” nu-s. S-au furat. Astăzi, mai critici sau mai îngăduitori, discutăm despre cadrele medicale speriate, nu prin prisma legalității demisiei, care este un act unilateral de voință, ci prin prisma moralității.

Premierul Ludovic Orban nu avea cum să evite tema, declarând la Europa FM: “Trebuie să mai avem o consultare cu cei din Ministerul Sănătăţii. Personal, nu aş opta pentru o variantă extremă, să li se interzică dreptul de liberă practică în România. Eu le-aş da dreptul să se mai gândească, adică să prelungim perioada de preaviz. Este posibil să facem asta în perioada de stare de urgenţă, prin derogare de la Codul Muncii.”

”Este uşor să spui să nu mai practice medicina, dar România şi aşa duce lipsă de cadre medicale. Avem nevoie de fiecare medic, de fiecare asistent medical, de fiecare personal cu experienţă. Trebuie să asigurăm condiţii mai bune în spitale, să cumpărăm materialele necesare, să asigurăm resursele necesare. Solicitarea mea către personalul medical este să îşi facă datoria, să respecte jurământul lui Hipocrat, să trateze toţi pacienţii, nu numai pacienţii infectaţi cu coronavirus, ci şi pacienţii care au nevoie de îngrijir medicale”, a mai afirmat premierul.

Așadar, premierul este împăciuitor. Ai crede că este un tip echilibrat, căutând soluția optimă, calea de mijloc. Doar că, premierul Orban își cunoaște partea de vină. Știe că întreaga clasă politică se face vinovată de situația actuală, de bugetele anemice alocate pentru sănătate și educație, bani care oricum nu au mai adus la destinație. O ”bucătărească” din Giurgiu a demonstrat că nimic nu s-a schimbat, nici măcar acum, în ceasul al 12-lea. Vă mai amintiți de Sorina Pintea, ”draga de ea”, cum a venit în control inopinat la SJU Ploiești, cum au făcut ei bâlci electoral înainte de europarlamentare. Ce s-a schimbat la SJU de atunci? NIMIC! Să sperăm că se va schimba ceva de acum? Nu uitați că în fiecare județ sunt bucătărese, multe bucătărese…

Și cum să-i cerți pe dezertori, când întâiul dezertor a fost chiar Victor Costache, un om pentru care Ludovic Orban a garantat? Acum, Orban e împăciuitor, iar cei mai mulți dintre români îi cer măsuri severe. În fond, românii îl plătesc pe Orban, nu Orban pe români.

Dacă banii pentru sănătate ajungeau în sistem, dacă aceste cadre medicale aveau tot ceea ce este necesar, astăzi le-am fi spus dezertorilor: ”Marș! Și să nu vă mai prindem pe aici, când toate vor trece!” Așa, însă, au o scuză, o scuză oferită cu generozitate de TOATĂ clasa politică. Ea de ce nu dezertează, pentru că am observat că ne descurcăm și singuri?

Vrem echilibru! Atât vrem, nu minuni. Dacă pe români îi amendezi, în cazul în care nu înțeleg și nu respectă măsuri impuse de gravitatea situației, pe fugari îi tratezi cu blândețe, nu cu măsuri severe. Asigură-le ce au nevoie și nu vor mai avea motiv să-și ascundă lașitatea.