foto_vaccin_7d420.jpgPeste 64.000 de doze de vaccin antigripal ar fi trebuit să ajungă în Prahova pentru imunizarea în sezonul 2019-2020. Însă nici jumătate din această cifră nu a fost încă livrată. Vaccinul este de negăsit și în farmacii, în ciuda cererilor foarte mari.

Deși distribuirea dozelor de imunizare antigripală a început în acest an mai repede decât de obicei și se preconiza că, până la finalul lunii octombrie, toate vaccinurile vor ajunge în cabinetele medicilor de familie, lucrurile nu au stat deloc așa. Au fost livrate primele două tranșe, celelalte fiind așteptate în noiembrie și decembrie, când deja este vârf de sezon, iar imunologii susțin că vaccinarea este tardivă.

Citește detalii AICI

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Din cele aproape 25000 de doze, câte au ajuns în Prahova în primele două etape de distribuire, au beneficiat de imunizare personalul din instituțiile medicale, cei aflați în centrele Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, iar restul flacoanelor au ajuns la cabinetele de familie. Mult prea puține față de cererea medicilor de profil.

Acum, o nouă tranșă care, pentru Prahova ar fi cam la 20.000 de doze, este așteptată pe 20 noiembrie.

Află detalii despre distribuirea dozelor în Prahova

Pacienții care vor să se imunizeze antigripal au căutat și-n farmacii produsul, însă nici aici nu este de găsit fie că vorbim despre varianta clasică, fie despre cel nazal adresat copiilor și adolescenților.

Foto cu caracter ilustrativ

foto_vaccin_8a04b.jpg

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg