spital_campina_f506d.JPG
Aproape 50 de angajați ai Spitalului Municipal Câmpina au acționat instituția și judecată și și-au câștigat drepturile financiare care le revin din sporul pentru munca prestată în zilele nelucrătoare. Potrivit sentinței care a fost atacată de către partea pârâtă – SMC – la Tribunalul Prahova, oamenii ar trebui să-și primească acest spor și retroactiv, de la 01.01.2019.

Acest drept financiar nu a mai fost acordat, începând cu 1 iulie 2018, celor aproape 50 de angajați ai Spitalului Municipal Câmpina care ocupă funcții de biochimiști, chimiști, spălătorease, îngrijitoare de curățenie, brancardieri, asistenți farmacie, muncitori, șoferi, bucătari, garderobieri, magazineri.

Reprezentanții instituției medicale susțin că tăierea sporului a venit ca urmare a o adresă a Ministerului Sănătății care solicita ca angajații care primesc acest spor să întrunească deopotrivă mai multe condiții. Cei în cauză nu ar fi îndeplinit cumulativ „condițiile prevăzute în adresa Ministerului Sănătății nr. 34637/11.07.2018, respectiv:
-să fie încadrat în unități sanitare
-să desfășoare activitate continuu, respectiv, să desfășoare activitatea în trei ture sau în ture de 12/24;

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

-activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, să fie în cadrul programului de lucru.

Aceștia au lucrat în conformitate cu prevederile art.113 alin 1 din Legea 53/2003, Codul muncii cu modificarile și completările ulterioare, Art. 113. - (l) Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus“, se arată în răspunsul transmis www.observatorulph.ro de către Spitalul Municipal Câmpina.

Instanța însă le-a dat dreptate celor aproape 50 de angajați care susțin că au lucrat și lucrează în zilele de week-end și în cele de sărbători legale.

Potrivit sentinței pe scurt, publicată pe http://portal.just.ro, instanța „obligă pârâtul Spitalul Municipal Câmpina să plătească membrilor de sindicat ai reclamantului (menţionaţi în tabelele anexă) sporul de 100% pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, începând cu data de 01.01.2019 şi în continuare, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflaţiei la data plăţii efective, precum şi la plata dobânzii legale începând cu data scadenţei fiecărei sume de bani şi până la data plăţii efective. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova”. Hotarârea  1389/2019, din 11.06.2019, nu a fost contestată de către reprezentanții instituției medicale.

Prin urmare, oamenii ar urma să-și primească pe lângă veniturile actuale și sporul de 100% amintit mai sus.

Foto:

spital_campina_1a8ae.JPG

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg