WhatsApp_Image_2019-04-01_at_16.11.30_ed4ed.jpegLocurile vacante de medic specialist, la Spitalul Municipal Câmpina, sunt o adevărată „piatră de încercare“ atât pentru conducerea instituției, cât și pentru puținii doritori care se prezintă la concursuri. Deficitul se menține în continuare la un nivel ridicat, cea mai mare problemă fiind la Urgențe și la ATI. Atât pentru aceste compartimente, cât și pentru altele din cadrul SMC se va organiza un nou concurs.

Înscrierile în vederea ocupării posturilor vacante de medici specialiști la Spitalul Municipal Câmpina se fac până pe 24 aprilie.

Sunt așteptați să se prezinte concurenți pentru un post cu normă întreagă la Secția obstetrică-ginecologie, unul la Pediatrie, două la Terapie Intensivă, unul la Neonatologie, două la Compartimentul de Primiri Urgențe. Totodată, este scos la concurs și un post cu normă întreagă pentru medic specialist în cadrul Laboratorului de analize medicale.

Taxa de concurs este de 150 lei.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Tematica și bibliografia de concurs sunt disponibile la sediul SMC.
Pentru detalii, cei interesați se pot adresa personalului Biroului Resurse Umane, din cadrul Spitalului, sau pot suna la 0244337351, int. 102.

Foto:

WhatsApp_Image_2019-04-01_at_16.11.30_87087.jpeg

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

harold.jpg

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg