fbpx
medis speciazari.jpg

petrisor (1).jpegProfesează medicina de 30 de ani. A lucrat în cele mai grele secții: Terapie Intensivă și Urgențe, locurile unde moartea a provocat-o de nenumărate ori la luptă. Cel mai adesea a învins-o și continuă s-o facă alături de echipa pe care o coordonează. Suferă cu fiecare pacient și membru al familiei, atunci când firul se termină sub ochii săi, dar a conștientizat că începutul și sfârșitul vieții stau în alte mâini. Vorbim despre doctorul Iulia Petrișor, de la Spitalul Municipal Câmpina, specialist în urgențe medicale spitalicești .

Este considerată cea mai grea secție, una decisivă pentru șansele la viață, una în care lucrezi, adesea, contracronometru, în care cunoștințele trebuie să-ți fie vaste. Este prima cu care pacientul și aparținătorii acestuia iau contact, locul unde pe lângă consultul preliminar, primul diagnostic și ajutor, medicii trebuie să se confrunte și cu starea accentuată de nervozitate atât a bolnavilor care sunt rugați să aștepte, cât și a aparținătorilor. Secția de Urgențe sau Camera de Primiri Urgențe (CPU), așa cum îi este titulatura oficială, este catalogată ca fiind „motorul“ unei unități medicale.

Vitală pentru pacienți, evitată de medici

Din nefericire, dificultatea, presiunea muncii de aici sunt factori cu care din ce în ce mai puțini medici vor să se confrunte. Este și motivul pentru care, cam peste tot, această secție înregistrează un deficit însemnat de specialiști. Ceea ce presupune timp de așteptare mai mare pentru pacient, dar și o supraaglomerare a personalului existent.

Însă sunt oameni care au devenit oarecum „dependenți“ de o astfel de atmosferă, care reușesc să stăpânească cu o mână „de fier“ atât ceea ce au înăutru cabinetului, cât și în afară. Iulia Petrișor (53 ani) este unul dintre medicii care crede că fără această adrenalină a muncii în regim de urgență, la propriu, n-ar putea trăi.

Basarabeancă la origini, născută în Palanca, în apropiere de granița cu Ucraina, Iulia Petrișor și-a început cariera ca medic la Terapie Intensivă, odată cu finalizarea studiilor universitare și rezidențiatul la Chișinău. Timp de zece ani a profesat în Republica Moldova, într-un compartiment unde se află granița dintre viață și moarte.

Din 1999, a venit în România. Soțul, iginer de profesie, este câmpinean și astfel doctorul Petrișor avea să ajungă la Spitalul Municipal din localitate. Pentru a profesa la CPU, a urmat cursurile de urgențe spitalicești pentru care, în prezent, are atât atestat, cât și masterat.

De ce s-a îndreptat spre Medicină? Este o întrebare pe care și-a adresat-o în unele clipe de meditație. Pe când avea 14 ani, și-a pierdut mama. A murit de leucemie. A aflat atunci, poate mult prea devreme, ce înseamnă suferința unei pierderi, a unei rupturi din tine, din sufletul tău. A fost, probabil, momentul în care i s-a indus ideea de a lupta, în felul său, pentru diminuarea suferinței. Acolo unde se poate! Pentru că medicii au o vocație, au mâinile prin intermediul cărora Dumnezeu lucrează, dar nu ei sunt Dumnezeu. Și, adesea, atunci când pierdem pe cineva drag, care moare pe un pat de spital, arătăm către cei în halatele albe.

Nu spune nimeni că nu există și „uscături“ în rândul lor. Inclusiv, cei care fac tot ceea ce le stă în putință pentru a salva sunt conștienți că pentru unii colegi Medicina este doar un job, și nu o pasiune, nu o vocație…

Lupta cu informația percepută greșit

În privința pacienților, doctorul Petrișor susține că atât cei din țară, cât și din Republica Moldova sunt cam la fel. Doar că dincolo de Prut a profesat într-o perioadă în care tehnologia nu era atât de avansată, pe când în România a dat peste avalanșa de informație. Înainte de a ajunge la spital, mulți dintre pacienți își pun singuri diagnostice sau, și mai grav, recurg la automedicație. Cât despre însoțitorii lor, aceștia sunt cei mai problematici. Vin deja montați, iar o privire și un ton nepotrivite din partea personalului medical sunt suficiente pentru a aprinde focul.

„Toți se consideră urgențe și aproape toți vin direct la Urgențe. Există asistentul de triaj care stabilește cine, când , cum trebuie să intre la consult, care aplică protocolul național de triaj. Nu putem lăsa un pacient cu infarct pentru o viroză. Sunt unele cazuri care pot fi investigate de medicii de familie, dar mulți preferă să vină direct la noi. În plus, vin deja cu un bagaj de informație adunat de pe internet, iar noi ducem o adevărată muncă de lămurire ca să-l convingem că diagnosticul este, în realitate, altul“, ne-a declarat medicul Petrișor.

Coordonează cea mai mare echipă din spital, care, în prezent, numără 53 de angajați. Cu toate acestea, ea este incompletă. În rândul medicilor, din cele zece posturi normate, doar cinci sunt ocupate. Și, din nefericire, la concursurile organizate de SMC nu se prezintă niciun candidat. Acest deficit se vede mai ales de Sărbători și în perioada epidemiilor, atunci când spitalul devine neîncăpător.

„În sezonul virozelor, am avut de consultat și diagnosticat peste 150 de persoane/zi. Vă dați seama ce volum mare de muncă. Dacă nu ai nervii și rezistența de fier, n-ai cum face față muncii de la Urgențe. Mai primim ajutor și de la medicii de la Ambulanță, care ne mai acoperă gărzile. Suntem și noi oameni, le avem și noi pe-ale noastre“, a completat doctorul Petrișor.

Chiar dacă se spune că nu trebuie să te implici sufletește prea mult în suferința pacientului, atunci când îți pui în lupta pentru viață tot interesul, toate cunoștințele, tot efortul și vezi că pierzi, n-ai cum să rămâi indiferent. „Nu-i putem salva pe toți. Ne vin cazuri grave, din păcate avem prezentări cu forme de cancer la persoane din ce în ce mai tinere. Fiecare pierdere îmi apasă greu pe suflet și mă doare când trebuie să anunț familia că nu am mai putut face nimic“, ne-a mărturisit medicul urgentist.

Viața din afara spitalului

Sunt situații când apăsarea muncii o însoțește și în afara spitalului. Se bucură însă de o familie care i-a înțeles munca, nu i-a reproșat niciodată zecile de ore petrecute în spital, mult mai multe decât cele de acasă, și i-a fost aproape în permanență. Totodată, speră ca, într-o zi, să fie colegă cu fiica sa, care, în prezent, este medic rezident internist: „Nu i-am spus niciodată să urmeze Medicina, dar alegerea ei m-a bucurat. Este o profesie grea, dar ai și satisfacții“.

Îi place să se relaxeze în mijlocul naturii. Merge adesea la Telega, unde are o casă, un loc pe care-l iubește, dar unde privește cu durere cum este lăsat totul să devină ruină: de la binecunoscutele băi, până la închisoarea de la Doftana.

Îi e dor de meleagurile natale, dar de multă vreme știe că viața îi este aici, la Câmpina. Va merge însă la mormântul părinților din Republica Moldova, cei de la care a deprins că simplitatea, naturalețea, bunul simț sunt valori care trebuie să o însoțească toată viața, indiferent de circumstanțele exterioare. Iar de 30 de ani, de când s-a pus în slujba omului și a vieții, încearcă să nu uite de această lecție.

Foto: Liliana Maxim

petrisor (1).jpeg

petrisor (3).jpeg

WhatsApp Image 2019-04-05 at 13.47.51.jpeg

WhatsApp Image 2019-04-05 at 13.47.53.jpeg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg
Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg