fbpx
medis speciazari.jpg

WhatsApp Image 2019-03-20 at 15.53.55.jpeg

Spitalul Municipal Câmpina se va transforma, începând din ianuarie 2020, într-un amplu șantier. Lucrările vor fi realizate pentru creșterea eficienței energetice și se ridică la peste 26,5 milioane de lei, din care 14 milioane sunt fonduri europene. Contractul de finanțare a fost semnat pe 19 martie, urmând ca din luna mai să fie demarate procedurile pentru organizarea licitațiilor în vederea desemnării constructorilor.

Proiectul „Creșterea eficienței energetice în Spitalul Municipal Câmpina” a fost semnat, la Călărași, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în prezența primarului Horia Tiseanu. Valoarea totală a proiectului, realizat prin POR 2014-2020, este de 26.528.353 lei. Din această sumă, peste 14 milioane de lei sunt alocate din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), aproximativ 2,1 milioane de lei provin din bugetul național, în timp ce aproape 332 de mii de lei constituie cofinanțarea eligibilă a beneficiarului. Acestora li se adaugă cheltuielile neeligibile, dar neapărat necesare investiției, suportate integral de bugetul local, și care sunt în valoare de aproximativ 10 milioane lei.

„Va fi cel mai valoros proiect realizat cu fonduri europene. Încercăm să luăm un credit și este foarte probabil ca pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene să primim acest credit“, a declarat primarul Horia Tiseanu.

Reabilitarea termică va genera o economie substanțială, de 60%, la factura de curent și gaze, care, în prezent se ridică, la aproape 100.000 lei/lunar, și va aduce, totodată, și un plus de imagine (vezi foto).

Printre lucrările majore ale proiectului sunt incluse: izolarea termică a clădirii prin montarea fațadei ventilate cu vată bazaltică, înlocuirea tâmplăriei exterioare neconforme, lucrări de refacere a acoperișului, realizarea structurii metalice pentru acces și evacuare, înlocuirea lifturilor existente și montarea unui ascensor exterior, crearea unei rezerve de apă suficientă pentru 72 de ore, lucrări de instalare și modernizare a sistemului de climatizare și ventilare mecanică în saloane, săli de tratamente, instalarea unui sistem de producere a energiei alternative pentru iluminat, prin utilizarea panourilor fotovoltaice etc.

Deși mare parte din aceste operațiuni se vor derula în exteriorul spitalului, este de așteptat să se creeze un disconfort și în interior. „Momentan nu știm care va fi situația. Ne vom adapta din mers, dar nu excludem posibilitatea restrângerii activității în cadrul unor compartimente. Parte din aceste lucrări, noi le-am realizat deja. Banii care ar fi trebuit să le acopere vor fi probabil direcționați către alte cheltuieli, cum ar fi majorările de salarii care n-au fost prevăzute în proiect în momentul în care acesta a fost scris“, a declarat Călin Tiu, managerul SMC.

Implementarea programului de reabilitare termică se va realiza în 62 de luni, începând cu 4 iulie 2017. Lucrările sunt preconizate a fi demarate la începutul lui 2020, după parcurgerea tuturor etapelor de licitație. Termenul de finalizare este 2022.

SMC are, în prezent, 302 paturi, iar conform statisticilor sunt înregistrate anual aproape 12000 internări, 3300 internări de zi și peste 75000 consultații în policlinică.

FOTO:

imaginea Spitalului Municipal Câmpina, după reabilitare

WhatsApp Image 2019-03-20 at 15.53.55.jpeg

prezentarea publică a proiectului „Creșterea eficienței energetice în Spitalul Muncipal Câmpina“

WhatsApp Image 2019-03-29 at 17.45.55.jpeg

WhatsApp Image 2019-03-29 at 17.45.56.jpeg

WhatsApp Image 2019-03-29 at 17.45.56 (1).jpeg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg
Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg