amnistie-fiscala.jpg

Intenția Ministerului Finanțelor cu privire la amnistia fiscală se dovedește controversată, pe de o parte plecând de la suma vehiculată, de 100 de miliarde de lei, iar pe de altă parte având în vedere anunțul că măsura vizează, deopotrivă, atât persoane fizice, dar mai ales societăți comerciale. Deputatul PMP de Prahova, Cătălina Bozianu, se pronunță în mod categoric împotriva amnistiei fiscale, așa cum este ea gândită de guvernarea PSD.

"Nu cred în bunele intenții ale domnilor Dragnea și Vâlcov. O amnistie fiscală legiferată de actualul guvern nu va fi de mare folos marii majorități a societăților comerciale cu probleme, patronate sau conduse de oamenii cinstiți din această țară. Explicația este simplă: deși li se va rezolva pe termen scurt problema datoriilor istorice către stat, pe termen lung aceste firme vor fi sufocate de clientelismul politic practicat în beneficiul firmelor de casă ale PSD. Cele din urmă vor acces nelimitat, direcționat politic, la contracte finanțate din resursele bugetare ale statului, în timp ce oamenii cinstiți vor intra, din nou, în spirala datoriilor", afirmă deputatul Cătălina Bozianu.

Potrivit deputatului PMP, Cătălinei Bozianu, „o amnistie fiscală sănătoasă nu poate fi înțeleasă decât dacă guvernarea este una cinstită, și nu una a clientelismului politic practicat de un partid cu reflexe de partid-stat”.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Prin amnistia fiscală se propune ștergerea datoriilor de la bugetul de stat pentru cei care figurau cu debite la bugetul de stat la data de 31 decembrie 2017. Pe de altă parte, din suma vehiculată, de 100 de miliarde de lei, doar 3 miliarde ar reprezenta datoriile persoanelor fizice.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg