35080882_2161667517396159_5720222665277440000_o.jpg

Deputatul Roberta Anastase a solicitat ministrului Rovana Plumb să prezinte stadiul actual al absorbţie a fondurilor europene.

”Comisia pentru afaceri europene i-a avut astăzi alături pe Ministrul fondurilor europene, doamna Rovana Plumb şi pe Ministrul delegat pentru afaceri europene, domnul Victor Negrescu.

În marja acestei întâlniri am dorit să aflu de la doamna ministru Plumb care este punctul domniei sale de vedere cu privire la propunerea Comisiei Europene de condiţionare a alocării fondurilor europene de respectarea statului de drept.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Totodată am solicitat doamnei ministru să ne prezinte stadiul actual al absorbţiei fondurilor europene şi modul în care ministerul va acţiona pentru impulsionarea creşterii numărului de proiecte ce pot obţine fonduri alocate în planul Juncker. Am folosit acest prilej pentru a – i atrage atenţia doamnei ministru că, potrivit statisticii elaborate de Comisia Europeană, România ocupă un ruşinos loc 23 ( din 28 ) în topul Statelor Membre beneficare a proiectelor depuse pe planul Juncker, cu atât mai mult cu cât Bulgaria, principalul nostru “etalon de comparaţie” ocupă locul 3.

În ceea ce îl priveşte pe ministrul delegat pentru afaceri europene, am dorit să aflu de la domnia sa care au fost principalele teme abordate cu prilejul întrevederii avute cu omologul austriac.

Tot legat de această întrevedere am solicitat domnului Negrescu un punct de vedere cu privire la evoluţia principalelor dosare pe care România le va avea de gestionat în perioada Preşedinţiei rotative, cu un accent deosebit pe structura financiară a viitorului Cadru Financiar Multianual post 2020” a scris deputatul PNL, Roberta anastase, pe Facebook.


Viața Prahovei
  • Duminică, 17 Iunie 2018
  • De Roxana Tănase

Un autoturism a luat foc în orașul Băicoi

Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică după-amiază după ce un autoturism a luat foc în localitatea Băicoi. Potrivit ISU Prahova, la această oră (18.40) două echipaje de pompieri...