banii-pensii-284693.jpg

Trăim o perioadă tulbure, cu atacuri frontale, campanii furibunde, acuzații, calomnii și mai ales minciuni. Guvernarea PSD, extrem de controversată, o ține una și bună cu programul de guvernare și binefacerile lui. De partea cealaltă, opoziția fărâmițată și incoerentă susține că deficitul este în creștere, iar bugetul nu mai poate susține plățile pensiilor și salariilor, România trăind deja pe datorie. Dincolo de ”logica” electorală care stă în spatele tuturor declarațiilor, este evident că cineva minte.

Liderul PSD Liviu Dragnea afirmă, într-un interviu pentru Reuters, că măsurile de reducere a impozitelor şi taxelor şi de creştere a salariului minim şi a pensiilor vor continua, el comentând că "au fost prea mulţi ani de austeritate". Acesta a mai declarat că ar putea deveni opţionale contribuţiile la fondurile private de pensii şi anunţă că majoritatea companiilor de stat vor fi listate la bursă.

"Necesitatea relaxării fiscale, atât pentru sectorul privat, cât şi pentru angajaţi, a fost stringentă. Şi va continua, pentru că vom reduce atât numărul taxelor, cât şi cuantumul lor", a declarat liderul PSD pentru Reuters.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Liderul PSD a dat asigurări că vor fi reduse contribuţiile de asigurări sociale, la sub 35%, faţă de 37,25% cât sunt în prezent, iar Taxa pe Valoarea Adăugată va fi redusă la 18%, nefiind însă sigur dacă acest lucru se va întâmpla anul viitor sau în 2020. 

Impozitul pe profit se intenționează a fi redus în 2020, de la 16% la 10% pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mare de un milion de euro.

Cm acestea sunt principalele intenții ale lui Dragnea, pentru care nu a indicat și sursele care vor susține măsurile. Pe înțelesul tuturor, ca să poți să dai, trebuie mai întâi să sproduci, să ai certitudinea unei creșteri economice reale. Este drept că relaxarea fiscală poate fi un stimulent pentru mediul de afaceri, având drept consecință stimularea atât a producției, cât și a consumului. 

Pentru că măsurile economice luate până acum de PSD au venit la pachet cu ”bâlbâieli fiscale” impardonabile, care denotă diletantism în gestionarea bugetului, este evident că multe dintre aceste măsuri au fost luate în pripă, fără studii de impact. În primă fază, beneficiarii direcți ai majorărilor de pensii și salarii au fost mulțumiți, fără să le pese de consecințele pe termen mediu și lung. 

Culmea este că, tocmai cei care mai produc plus valoare în România, nu sunt beneficiari ai acestor majorări. Plusurile sunt încasate de bugetari. Au și ei un rol bine definit în societate (personalul medical și cadrele didactice), iar majorările au deplină justificare în aceste sectoare. Nu la fel de justificate sunt salariile ”nesimțite” din administrațiile publice locale. Mai presus de toate rămân pensiile speciale, unele fabuloase, pentru care nu a existat contribuție efectivă din partea beneficiarilor. Spre exemplu, ce aport au avut foștii securiști pentru a beneficia de sume demne de directorii unor mari companii private? Sunt și alte categorii care pentru tot răul făcut ar trebui să dea societății, nu să ia.

Și totuși, cineva minte. Senatorul PNL Florin Cîțu îi dă drepatate presedintelui Klaus Iohannis, conform căruia Executivul nu are banii în buget pentru plata pensiilor si salariilor. Pentru plata obligatiilor asumate, Guvernul se împrumută lunar.

"PSD-istii mint cand spun ca au bani pentru pensii si salarii! Nu. Bugetul nu are inclusi banii pentru pensii si salarii! In buget sunt incluse cheltuielile cu pensii si salarii iar veniturile pentru plata acestora sunt estimate. Aceste venituri nu exista inca. Trebuie colectate sau imprumutate.Cand tragem linie vedem ca in 2017 Guvernul a imprumutat aproximativ 25 de miliarde lei si a redus cheltuielile cu 20 miliarde lei de la investitii pentru a putea plati pensiile si salariile. Peste doua treimi din cheltuielile bugetare sunt pentru pensii si salarii, de aici si problemele de finantare", a precizat senatorul PNL.

Comentariul lui Cîțu este un raspuns pentru Lia Olguta Vasilescu care a scris pe Facebook "Pai cine a promulgat Legea Bugetului de Stat acum cateva luni? Nu mai stie ce a semnat?", dupa ce Klaus Iohannis a intrebat, marti, Guvernul daca "Mai aveti bani de pensii si salarii?".

Acest meci de tenis cu acuzații a devenit agasant pentru românul de rând. Vor vota cei care au primit, sau urmează să primească. Vor mai vota și cei pe care internetul i-a îndârjit, deși s-a văzut că vitejia de pe net nu are corespondent în piață. Șunt prea puțini ca să poată schimba ceva. Masa critică este a celor care ezită sau sunt atât de sătui, încât lehamitea lor, amplificată în ultimii doi ani, îi va ține din nou departe de urne. 

Ei vor fi cei mai înjurați pentru nepăsarea care a generat haosul de acum și pe cel ce va să vină. La rândul lor, vor înjura pentru că nu există alternativă SERIOASĂ, iar dacă se vor hotărî să voteze, din nou vor alege dintre două rele pe cel mai mic. 


Opinii Voxpublica
  • Miercuri, 13 Iunie 2018
  • De Claudiu Vasilescu

Lăsați-o în pace pe Simona!

Biata Simona… Devenită un simbol național, prin muncă, dăruire, modestie și performanță la cel mai înalt nivel, Simona Halep a ajuns, fără voia ei, în centrul unei mari mizerii. Despre performațele Simonei nu...