Instanţa Supremă a decis, luni, rejudecarea dosarului în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare.
Ei sunt acuzaţi de procurorii DNA că ar fi primit de la administratorii unor firme aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar era Consiliul Judeţean.
Decizia de rejudecare a procesului a fost luată luni de Completul de cinci judecători al instanţei supreme.
Decizia Înaltei Curti:
“Cu majoritate: Admite apelurile declarate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie si de inculpatii Alixandrescu Daniel Adrian, Alexe Razvan, Cosma Vlad Alexandru si Cosma Mircea impotriva sentintei penale nr.978 din data de 01 noiembrie 2016 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia penala, in dosarul nr.1547/1/2014. Desfiinteaza sentinta penala apelata si trimite cauza spre rejudecare la Sectia Penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In baza art. 275 alin.(3) Cod procedura penala cheltuielile ocazionate de solutionarea apelurilor Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie si a inculpatilor Alixandrescu Daniel Adrian, Alexe Razvan, Cosma Vlad Alexandru si Cosma Mircea raman in sarcina statului.
In baza art.275 alin. (6) Cod procedura penala onorariile cuvenite aparatorilor desemnati din oficiu pana la prezentarea aparatorilor alesi pentru apelantii intimati inculpati, in suma de cate 90 lei, se suporta din fondurile Ministerului Justitiei. Definitiva. Pronuntata, in şedinta publica, astazi 26 martie 2018.
Cu opinia separata, in sensul admiterii apelului inculpatului Cosma Vlad Alexandru numai sub aspectul constatarii incidentei art. 19 din OUG nr. 43/2002 si a respingerii apelurile Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie si a inculpatilor Alixandrescu Daniel Adrian, Alexe Razvan si Cosma Mircea”.
UPDATE Reacția Andreei Cosma: ”Dumnezeu a făcut dreptate”
„Sunt foarte emoționată și nu știu ce să spun. Dumnezeu a făcut dreptate și salut judecătorii de la Înalta Curte că au luat în considerare acele lucruri pe care noi am avut curajul să le dezvăluim și mulțumim tututor celor care ne-au susținut.
Atâta timp cât Parchetul General face cercetări la Inspecția Judiciară, au fost foarte mulți martori chemați, toată opinia publică a fost impresionata și ne-a felicitat, din acest moment cetățenii României au din nou încredere în justiția din România”, a declarat Andreea Cosma la Antena 3. (sursa: antena3.ro)
Avocatul familiei Cosma: ”Hotărârea de fond a fost nelegală și netemeinică. Se pleacă de la zero, cu șanse egale. Știți cum e cu achitarea. Achitarea se poate da atunci când probele o susțin, dar în acest caz probele au fost viciate. În fond, se poate administra orice probă. Avem probele din rechizitoriu și cele pe care le putem solicita noi” (sursa: digi24.ro)