171120_COMISIE_APARARE_SENAT_PATRIOT_05_INQUAM_Photos_Octav_Ganea.jpg

Senatorul Iulian Dumitrescu, președintele PNL Prahova, a transmis o scrisoare deschisă președinților celor două camere ale Parlamentului prin care propune o soluţie simplă de rezolvare urgentă a situaţiei românilor care au contracte part-time. Aceștia au ajuns în situaţia paradoxală de a aduce bani de acasă pentru a-şi plăti obligaţiile fiscale faţă de stat.

”SCRISOARE DESCHISĂ

În atenţia Domnului Liviu Dragnea, Preşedintele Camerei Deputaţilor

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În atenţia Domnului Călin Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului

Mă adresez pe această cale dumneavoastră, având în vedere dubla dumneavoastră calitate – de preşedinţi ai celor două camere ale Parlamentului şi de lideri ai coaliţiei de guvernare, solicitându-vă să fiţi de acord cu o soluţie simplă de rezolvare urgentă a situaţiei românilor care au contracte part-time şi au ajuns în situaţia paradoxală de a aduce bani de acasă pentru a-şi plăti obligaţiile fiscale faţă de stat.

Concret, vă propun eliminarea sursei răului, adică a actului normativ care a generat această aberaţie fiscală. Mai precis, vă solicit să dispuneți punerea pe ordinea de zi a comisiilor și plenului Camerei Deputaţilor, în regim de urgenţă, a Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal şi adoptarea acestui proiect. Vă reamintesc că Senatul a respins Ordonanţa Guvernului nr. 4/2017 prin care statul taxează munca part-time ca pe cea cu normă întreagă, iar proiectul de respingere a ordonanţei a ajuns la Camera Deputaţilor în 17.10.2017, cameră decizională în această situaţie.

Ministrul Muncii, dna Olguţa Vasilescu, anunţa că problema bugetarilor încadrați cu normă parțială, care se află în pericol de a primi salarii nete mai mici din cauza transferului contribuțiilor de pensii (CAS) și sănătate (CASS), va fi rezolvată prin ordonanță de urgență. Vorbim despre o soluţie lipsită de logică, nerezonabilă şi discriminatorie faţă de angajaţii din mediul privat, care este de natură doar să amplifice haosul din domeniile fiscalităţii şi salarizării şi care, în niciun, caz nu rezolvă problema pe fond. Soluţia este limpede, respingerea în Camera Deputaţilor a actului normativ care instituie supraimpozitarea contractelor part-time.

În Senatul României am ajuns la un acord raţional, indiferent de formaţiunile politice pe care le reprezentăm, asupra faptului că actul normativ promovat de guvern va avea efecte negative asupra românilor şi economiei româneşti, şi am acţionat în consecinţă. Actualul ministru al Finanţelor, dl. Eugen Teodorovici, a fost chiar preşedintele Comisiei de buget-finanţe de la Senat, comisie care a adoptat un raport de respingere a ordonanţei. Este rândul deputaţilor să ia decizii responsabile şi să rezolve falsa problemă a contractelor part-time.

Partidul Naţional Liberal susţine acele iniţiative care îi încurajează pe oameni să muncească mai mult pentru a câştiga mai mult şi se opune oricăror tentative de mărire a poverii fiscale asupra muncii.

Cu convingerea că trebuie să existe punţi de dialog între putere şi opoziţie pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor, vă asigur de tot respectul meu.

Senator Iulian Dumitrescu, Liderul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Senat”

 


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Eveniment
  • Duminică, 14 Octombrie 2018
  • De Andra Vlad

Incendiu la un depozit din Câmpina. FOTO

Duminică după-amiază, un incendiu a izbucnit la un depozit de îmbrăcăminte de pe strada Nicolae Bălcescu diin Câmpina. Mai mult echipaje de pompieri au reușit lichidarea focului care a cuprins 250...

Auto-moto
  • Duminică, 14 Octombrie 2018
  • De Andra Ilie

Accidente pe DN 1 și DJ 145, în Prahova

În această dimineață, două accidente s-au produs aproape simultan pe DN 1, la Azuga, respectiv pe DJ 145, la Măgureni. Din primele informații, la Azuga, șoferul a pierdut controlul mașinii și a...