- Publicitate -

Dezvăluiri despre trecutul ministrului Mediului. Oficial, nu avem poluare în Ploiești

Data:

21764901_1961378117477879_1960370788144915273_n.jpg

Grațiela Gavrilescu, ministru al Mediului și vice-premier din partea ALDE, este specialistă în tehnologie petrochimică și medicina muncii. După ce a devenit responsabil pe toxicologie și protecția mediului, dar și membru în comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților, subiectul ”poluarea din Ploiești” a fost tratat cu indiferență.

- Publicitate -

Deputatul USR de Prahova, Dan Rădulescu, inițiatorul unui proiect de modificare a legislației privind protecția mediului, a postat pe Facebook o trecere în revistă a trecutului profesional al actualului ministru al Mediului. Dacă în 2015, Grațiela Gavrilescu înfiera poluarea din Ploiești, după ce a devenit ministru al Mediului fenomenul a dispărut pur și simplu de pe agenda sa.

Postarea deputatului USR, Dan Rădulescu, pe Facebook:

Astăzi, vreau să vă povestesc câteva lucruri despre doamna ministru Grațiela Gavrilescu. Studiile și le-a făcut la Universitatea de Petrol și Gaze, specializarea tehnologie petrochimică, pentru ca, în 1994, să facă o serie de cursuri de medicina muncii la Institutul de Medicină București. Parcursul profesional nu face decât să-i confirme competențele, astfel, doamna Gavrilescu devine responsabil pe toxicologie și protecția mediului și de două ori ministru al mediului, deputat, iar actualmente este și membru în comisia pentru sănătate a Camerei Deputaților.

- Publicitate -

Deci, până acum, avem: studii universitare de specialitate, cursuri de medicina muncii, lucrează ca responsabil pe toxicologie și protecția mediului, devine ministru al mediului, ba chiar membru într-o comisie de sănătate. 

Au existat vremuri, prin 2015, când domnia sa a abordat, politic, subiectul poluării Ploieștiului și a împrejurimilor.

Cerea, pe atunci, întâlniri de lucru cu toți factorii decidenți, pentru soluționarea problemelor de calitatea aerului, spunea, despre poluare, chiar că ” … nu este vorba despre o situaţie accidentală, ci de una care trenează de mult prea mult timp, care nu poate fi catalogată, aşa cum se încearcă, drept simplu ”disconfort olfactiv”, aerul devenind, din ce în ce mai des şi pe perioade din ce în ce mai lungi, pur şi simplu, irespirabil”, chit că în primul mandat, de la mediu, nu a avut absolut nicio întâlnire cu autoritățile locale, direcția de sănătate publică, agenția de mediu, garda de mediu ori reprezentanții rafinăriilor…

- Publicitate -

Doi ani mai târziu, în 2017, oficial, nu există poluare în Ploiești și împrejurimi!…

Deci, oare ce-i lipsește acestui om, care are (și) acum toate pârghiile posibile, pentru rezolvarea situației?!

Ps. Cine știe doctori de medicina muncii care au lucrat în rafinării, să dea un semn!

- Publicitate -

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Accident în Comarnic. Este al doilea eveniment rutier produs pe DN1, joi seara

Cel de al doilea accident s-a în Comarnic, primul...

Oradea a avut, doar în 2023, investiții din fonduri europene de 918 milioane lei. Ploieștiul…?

Numai în anul 2023 Municipiul Oradea a finalizat investiții...

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -