14611144_1796209550618589_403114195538494229_n.jpg

Astăzi, deputatul PMP de Prahova, Cătălina Bozianu a făcut o declarație politică intitulată un nou guvern ”zero investiții în dezvoltarea locală”, pus de PSD:

 

”Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
Criza guvernamentală în care PSD a aruncat România, ca să-și demită propriul Cabinet, a fost resimțită în economie, în finanțe, în cursul de schimb valutar. În general, în mediul privat. Există însă un domeniu neafectat de haosul politic și schimbarea guvernului de către partidul care l-a format. Culmea, este un domeniu în care orice strănut al premierului de la București, ar trebui să provoace frisoane: administrația locală. Mai exact, acea zonă a administrației locale care are ca atribuții dezvoltarea comunităților, în strictă dependență de fondurile gestionate de ministerul Dezvoltării.
Stimați colegi, criza politică nu s-a făcut simțită în acest domeniu pentru că, în acest domeniu, performanțele Cabinetului PSD demis de PSD au fost zero. O arată,răspunsurile pe care le-am primit la interpelările adresate, în această sesiune parlamentară, doamnei ministru Sevil Shaiddeh. Am întrebat-o pe doamna ministru care sunt proiectele guvernului PSD și ale ministerului pe care-l conduce în materie de infrastructură, de construcție de școli și grădinițe în Prahova, județul pe care-l reprezint. Pe multe pagini, doamna ministru mi-a răspuns, în esență, că ministerul nu are în vedere proiecte în afara celor aflate deja în derulare, finanțate în majoritate din fonduri europene. De asemenea, doamna ministru plasa, subtil, responsabilitatea inexistenței proiectelor noi exclusiv în sarcina administrației locale.
Mi-ar plăcea să cred că această situație este valabilă doar la noi, în Prahova Din păcate, comportamentul guvernanților, vizibil încă de astă-iarnă, de la adoptarea Bugetului de Stat arată contrariul. Au respins pe bandă amendamente ale parlamentarilor din toate județele care exprimau nevoi de investiții stringente ale comunităților pe care aceștia le reprezintă. De asemenea, în șase luni de guvernare, au ignorat sistematic propriile promisiuni de dezvoltare locală, făcute românilor la alegerile de anul trecut. În aceste condiții, nimeni din administrația locală nu are motive să fie afectat de căderea guvernului pe care l-am putea numi „zero preocupare pentru dezvoltarea comunităților”. În schimb, avem, cu toții un motiv serios de îngrijorare: un nou cabinet PSD, care va continua aceeași politică.
Fac, de aceea, un apel către toți colegii, inclusiv către cei de la PSD, ca, pe viitor, să fim mult mai curajoși în relația cu ministerul Dezvoltării, mult mai perseverenți și mult mai critici, astfel încât măcar o parte din proiectele cerute de oameni să fie puse în aplicare. Pentru că adevărații noștri șefi nu sunt Liviu Dragnea ori Sevil Shaiddeh, ci oamenii din comunele, satele și orașele noastre, care ne-au trimis aici.
Vă mulțumesc”.