masuri-roberta.jpg

Deputatul Roberta Anastase a transmis ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, o interpelare privind impactul poluării asupra populației.

 

Astfel, prin Legea 278/ 2013 a devenit obligatorie evaluarea calităţii mediului şi a impactului asupra sănătăţii umane. În acest context, deputatul Roberta Anastase i-a solicitat ministrului Gavrilescu să îi comunice dacă o astfel de evaluare este în curs de desfăşurare şi data la care aceasta va fi finalizată.

Demersul deputatului PNL de Prahova vine ca urmare a numeroaselor sesizări venite din partea ploieștenilor cu privire la poluarea din oraș, nemulțumiți de pasivitatea autorităților cu atribuții de control în protejarea mediului înconjurător.

Redăm, în continuare, textul interpelării.

 

“Stimată Doamnă Viceprim-ministru ,

Una din măsurile cuprinse în textul Legii 278/ 2013 este cea referitoare la instituirea obligativităţii evaluării calităţii mediului şi a impactului asupra sănătăţii umane. În cadrul conferinţei de presă, susţinute în data de 4 mai a.c, v-am solicitat public să întreprindeţi toate măsurile necesare privind iniţierea unei acţiuni de evaluare a calităţii aerului din Ploieşti.
Având în vedere cele menţionate, vă rog, doamnă ministru, să îmi comunicaţi dacă o astfel de evaluare este în curs de desfăşurare şi data la care preconizaţi că aceasta va fi finalizată.”

Departament Comunicare Birou Parlamentar
Roberta Alma Anastase