- Publicitate -

A început campania electorală? / Mircea Cosma îl face praf pe Andrei Volosevici

mircea-cosmaÎn cutiile poştale ale ploieştenilor au ajuns mai multe documente ale organizaţiei locale a PSD cu o prezentare a posibilului candidat al USL la Primăria Ploieşti, senatorul Iulian Bădescu. Printre acestea se numără şi o scrisoare deschisă a preşedintelui PSD Prahova, Mircea Cosma, în care acesta îl critică pe primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici.
“Vă scriu aceste rânduri pentru că sunt, ca şi dvs., locuitor al Ploieştiului şi aş fi vrut să văd cum oraşul se dezvoltă mai mult. Însă aceasta este strict obligaţia primarului. Din păcate, edilul nostru şef, Andrei Volosevici, nu a dovedit că îi pasă foarte mult de noi. Ştim cu toţii că Ploieştiul a stat doi ani cu străzile neasfaltate şi că lucrurile ar fi ciontinuat în acest sens, dacă nu ar fi apărut o presiune publică, inclusiv prin intermediul mass media, care l-a obligat pe primar să ia unele măsuri. Nu cred că ploieştenii merită un astfel de tratament (…).Dacă Andrei Volosevici ne spune că tarifele de salubritate trebuie să crească doar pentru că firma care încasează banii noştri este condusă de colegul său de partid, mogulul Silviu Prigoană, atunci nu mai putem sta cu mâinile în san”

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Bărbat salvat de pompieri la Ploiești, după ce a fost găsit inconștient într-o cisternă pe care o curăța [GALERIE FOTO]

Un bărbat de 38 de ani a fost salvat în ultima clipă de pompierii prahoveni, după ce a leșinat într-o cisternă care transportase ciclopentan...

A rămas pe drumuri la aproape 70 de ani. „Dintr-o întâmplare nefericită, tot ce am strâns într-o viață a ars”

Un bătrân de aproape 70 de ani din comuna Balta Doamnei a rămas pe drumuri, în prag de sărbători, după ce casa i s-a...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Bărbat salvat de pompieri la Ploiești, după ce a fost găsit inconștient într-o cisternă pe care o curăța [GALERIE FOTO]

Un bărbat de 38 de ani a fost salvat în ultima clipă de pompierii prahoveni, după ce a leșinat într-o cisternă care transportase ciclopentan...

A rămas pe drumuri la aproape 70 de ani. „Dintr-o întâmplare nefericită, tot ce am strâns într-o viață a ars”

Un bătrân de aproape 70 de ani din comuna Balta Doamnei a rămas pe drumuri, în prag de sărbători, după ce casa i s-a...

Câștigă o invitație dublă la Balul Filarmonicii din Ploiești

Observatorul Prahovean și Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești vă invită la concurs având ca premiu o invitație dublă la Balul Filarmonicii. Filarmonica “Paul Constantinescu” organizează pe...

Cel mai agresiv sezon al virozelor la copii, din ultimii 10 ani. „Vârful îmbolnăvirilor va fi în februarie 2023”, spun medicii

 În această perioadă, spitalele sunt pline cu copii diagnosticați cu viroze respiratorii. Medicii spun că este cel mai agresiv val de viroze din ultimii...

Evaziune fiscală la Orășelul Copiilor din Ploiești. Reportaj cu camera ascunsă difuzat de Ploiești TV [VIDEO]

Organizat în premieră la hipodrom, Orășelul Copiilor din Ploiești a fost ocupat de tot felul de comercianți care nu eliberează bonuri fiscale, așa cum...

Parteneri

MindArchitect

- Publicitate -