
Scandal în PSD Prahova, după ce consilierul judeţean Adrian Moroianu a criticat în mai multe apariţii publice diverse persoane din conducerea organizaţiilor locale. Din acest motiv, o organizaţie de cartier a PSD Ploieşti a cerut excluderea din partid a lui Moroianu şi retragerea sprijinului politic pentru funcţiile detinute de acesta. Dacă propunerea va fi adoptată, Moroianu îşi va pierde statutul de ales judeţean. “Motivele care au stat la baza acestei cereri sunt prevăzute în Statutul PSD – Art. 11 – alin 6 – “exprimarea în public, în numele partidului, a părerilor ce contravin orientărilor partidului şi hotărârilor adoptate” se arată într-un comunicat de presă al PSD Prahova. Moroianu a aflat de la reporterii observatorulph.ro de posibila excludere din PSD. “Sunt surprins să aflu de la dumneavoastră această veste, care ar fi trebuit să-mi fie comunicată înainte de a se face publică. Este o practică mai degrabă comunistă, deşi la PCR erai chemat să dai socoteală înainte de a fi criticat. Aştept să văd care este încadrarea statutară a unei astfel de hotărâri şi apoi voi acţiona în consecinţă. Deocamdată nu iau în calcul demisia din PSD şi plecarea la un alt partid”, a declarat, în exclusivitate pentru observatorulph.ro, Adrian Moroianu.