La eveniment au participat cei doi co-președinți ALDE, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin.
Lansarea candidaților ALDE la primăriile din Prahova s-a dorit un eveniment special. Prin urmare, printre invitați s-au numărat cei doi co-președinți ai partidului, Călin Popescu Tăriceanu și Daniel Constantin.
Dacă Daniel Constantin a apreciat numărul participanților și organizarea de la Ploiești, președintele Senatului nu a ratat ocazia de a critica liderii PNL, susținând că nominalizarea candidatului la Primăria Capitalei a fost neinspirată.
„Vom demonstra că suntem o forță și vom demonstra că știm ce avem de făcut. Mergeți casă cu casă și vorbiți despre proiectele pe care le aveți”, a fost sfatul deputatului Grațielei Gavrilescu pentru candidații la funcția de primar din județ. Gavrilescu, la rândul ei candidată la funcția de primar la Ploiești, a susținut că „împreună cu echipa de la Ploiești, George Pană, Paul Palaș, Marius Mateescu, cu Radu Mateescu, cu Mariana Pepelea și cu toți care vor fi consilieri vom reuși să le spunem cetățemilor că trebuie să devenim un oraș curat, un oraș cu oameni cinstiți, un oraș frumos”.
La final, Tăriceanu nu a scăpat de solicitările venite în special de la doamne de a se fotografia alături de ele.
Candidații la primăriile din Prahova:
Grațiela Gavrilescu – Ploiești
Dan Ioniță – Câmpina
Gheorghe Ivan – Azuga
Marius Constantin – Băicoi
Claudiu Frecăuțeanu – Boldești – Scăeni
Cătălin Bercăroiu – Breaza
Norbert Nemethi – Bușteni
Vasile Peticilă – Comarnic
Nicolai Pașoi – Mizil
Ghiorghiță Săcăluș – Plopeni
Toma Plăiașu – Slănic
Liviu Drăgan – Urlați
CANDIDAȚII LA FUNCȚIA DE PRIMAR DE COMUNĂ
VÂLCĂNEȘTI- SIMION CONSTANTIN
VĂRBILĂU- ALEXE IOAN
VALEA CĂLUGĂREASCĂ- ALEXE IOAN
TELEGA- SORIN BUGA
TEIȘANI- UNGUREANU CONSTANTIN
TÂRGȘORUL VECHI- MIHĂIȚĂ ANDREI
TATARU- DOBROȚEANU ELENA
ȘTEFEȘTI- CĂPRARU IONUȚ
ȘOTRILE-DUMITRESCU VASILE
ȘOIMARI- STĂNESCU ION
ȘIRNA- STAN VICTOR
SURANI- DUȚĂ FLORINEL
STARCHIOJD- ARDELEANU VASILE
SECĂRIA- VASILE ȘCHIOPU
SCORȚENI- MARIAN RUSU
SÂNGERU- TAPU DANIEL
SALCIA- GHERGHE IULIAN MARIAN
RÂFOV- VASILE MARIAN
PUCHENII MARI- IONIȚĂ IULIAN
PROVIȚA DE JOS- GORAN ALIN VASILE
PREDEAL-SĂRARI- IORDACHE GELU
POSEȘTI- CONDREA CORNEL
POIENARII BURCHII- IONIȚĂ MARIAN
POIANA CÂMPINA- PAUL ADAMESCU
PODENII NOI- OVREUȚĂ ION
PĂULEȘTI- DIMA GABRIEL
PĂCUREȚI- BRĂNOIU CRISTIAN
MĂNECIU- CORDOȘ VASILE
MĂGURENI- IORDACHE GHEORGHE
MĂGURELE- LIXANDRU MARIAN
LIPĂNEȘTI- ENACHE VASILE
LAPOȘ- IVAN ZOICA
IORDACHEANU- CONSTANTIN AUREL
GORNET-CRICOV- GHEORGHE TONIA
GORNET- ADRIAN VIRGIL STOIAN
FULGA- STANCIU MARIAN
FILIPEȘTII DE TÂRG- GEORGETA STANCIU
FILIPEȘTI DE PĂDURE- BRAȘOVEANU IOAN
FÂNTANELE- VASILE GHEORGHE
DUMBRAVA- CHIFOR CRISTIAN
DRAJNA- CORNEA DĂNUȚ
COSMINELE- ILIE CONSTANTIN
COCORĂȘTII MISLII- BORCEA CORNEL
COCORĂȘTII COLȚ- IVAN FLORIAN
CIORANI- OPREA DANIEL
CEPTURA- OVIDIU ȘENȚARU
BUCOV- GHIȚĂ IOANA
BREBU- COMĂNIȚĂ AURICĂ
BRAZI- RADU NICOLAE
BLEJOI- PAVEL CONSTANTIN
BERTEA- IONICĂ GEORGEL
BERCENI- COFARU ȘTEFAN IULIAN
BĂTRÂNI- CĂTUNEANU NICOLAE
BĂRCĂNEȘTI- CHIRU DUMITRU
BĂNEȘTI- VIȘAN GHEORGHE
BĂLȚEȘTI- IONESCU ION
BALTA DOAMNEI- TĂTAR NICOLETA ALINA
BABA ANA- CRĂCIUN CIPRIAN
ARICEȘTI ZELETIN- BUCUR NATALIA FLORICA
ARICEȘTI RAHTIVANI- MĂNDICĂ ANGELA
ALBEȘTI PALEOLOGU- POPESCU NICOLAE
ADUNAȚI- (dl!) CONSTANTIN ANCA