- Publicitate -

Lista liberalilor care s-au înscris în gruparea lui Tăriceanu

pnl

Mai mulți liberali de la Prahova s-au înscris astăzi în grupul de inițiativă al lui Călin Popescu Tăriceanu. Printre ei se numără parlamentarii Alexandri Nicolae, Grațiela Gavrilescu și Sorin Teju, dar și viceprimarul municipiului Ploiești, Iulian Teodorescu. Cel puțin așa a anunțat președintele PNL Ploiești, deputatul Alexandri Nicolae.

- Publicitate -

Potrivit președintelui PNL Ploiești, Alexandri Nicolae, la evenimentul care a avut loc la București au fost aproximativ 70 de liberali prahoveni. „Toți ne-am înscris. Am fost eu, Grațiela Gavrilescu, Sorin Teju, Bogdan Nica, consilierii județeni Vasile Pătrașcu și Toma Pințoiu, precum și Iulian Teodorescu, dar și mai mulți primari. Toți ne-am înscris”, a declarat pentru Observatorulph.ro Alexandri Nicolae, președintele PNL Ploiești. Nicolae a mai precizat că nu crede că vor exista repercursiuni la adresa celor care s-au înscris, cel puțin pentru parlamentarii liberali. „Numai Delegația Permanentă a Partidului Național Liberal poate lua o astfel de decizie. Trebuie să fie o decizie la nivel național, dar statutul partidului nu interzice ca noi, liberalii, să nu avem voie să ne înscriem”, a mai precizat Nicolae.

Citește și: Ce riscă liberalii care se înscriu în gruparea lui Tăriceanu

Cât despre justificarea deciziei de înscriere, Nicolae a susținut că este momentul în care în PNL să se respecte statutul partidului. „Potrivit statutului partidului, grupul de europarlamentari trebuia să adere la ALDE, însă nu s-a întâmplat așa, pentru că PNL a ajuns un partid în care se poate orice. O astfel de decizie putea fi luată numai după modificarea statutului, iar acesta putea fi modificat numai în urma unui Congres”, a completat Nicolae. Cât despre înscrierea Corinei Ungureanu în PNL, la Prahova, președintele filialei locale Ploiești a susținut că PNL câștiga mult mai mult dacă în partid ar fi rămas Mircea Diaconu.

Citește și: Corina Ungureanu s-a înscris în PNL Prahova

În cadrul evenimentului de lansare a Grupului de inițiativă, Cătălin Popescu Tăriceanu a atacat în termeni duri actuala conducere a PNL și a susținut că „în ultima vreme existența liberalismului din România a fost pusă sub semnul întrebării de o serie de decizii eronate”. La eveniment nu au luat parte parlamentarii liberali Virgil Guran, Paul Dumbrăvanu și Ion Luchian. Am încercat să contactăm telefonic mai multe persoane care au participat la eveniment pentru confirmarea înscrierii în gruparea lui Tăriceanu, însă, din păcate, nu au răspuns la telefon.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Dacă primarul Ploieștiului ar fi fost președintele unei asociații de locatari…

Atunci când crezi că poți sau vrei ca alții să creadă asta, deși nimic nu te recomandă pentru poziția deținută, îți trec prin cap...

Programul de ridicare a gunoiului menajer în comuna Telega, în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Vor exista modificări privind programul de colectare a deșeurilor menajere în comuna Telega în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, pentru data de 25 decembrie, gunoiul...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Dacă primarul Ploieștiului ar fi fost președintele unei asociații de locatari…

Atunci când crezi că poți sau vrei ca alții să creadă asta, deși nimic nu te recomandă pentru poziția deținută, îți trec prin cap...

Programul de ridicare a gunoiului menajer în comuna Telega, în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Vor exista modificări privind programul de colectare a deșeurilor menajere în comuna Telega în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, pentru data de 25 decembrie, gunoiul...

Cine sunt noii jurați Chefi la Cuțite. Antena 1 a făcut anunțul oficial

Antena 1 a anunțat cine vor fi noii jurați de la Chefi la Cuțite, după ce Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au refuzat să mai...

Jurnalista Emilia Şercan protestează de nouă zile față de clasarea dosarului de kompromat

Jurnalista Emilia Şercan anunţă duminică, într-o postare pe Facebook, că protestează de 9 zile în faţa Parchetului General şi a Parchetului Curţii de Apel...

O nouă tentativă eșuată de a avea iluminat ornamental la Ploiești. Ședință fără cvorum la Consiliul Local

Ședința Consiliului Local Ploiești, programată, luni, de la ora 14.30, nu a mai avut loc, din lipsă de cvorum. Pe ordinea de zi figura...
Emisiuni
- Publicitate -

Acces pe bază de…dulciuri la concertul caritabil organizat de bikerii de la Happy Street Brotherhood Câmpina

Membri ai Clubului de motocicliști Happy Street Brotherhood Câmpina organizează Christmas Charity Party, unde accesul se va face pe bază de dulciuri, care vor...

Cine e turistul din București care a murit duminică în Bucegi

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din București și-a pierdut viața duminică în masivul Bucegi după ce a căzut în gol. Potrivit salvatorilor...

Ce șanse are România să producă o surpriză plăcută la Euro 2024

Calificarea naționalei de fotbal a României la Euro 2024 a însemnat o surpriză foarte plăcută pentru iubitorii de fotbal din țara noastră. Bucuria calificării...

UPDATE Președintele Claudiu Tudor dezminte informația că Petrolul Ploiești l-ar vinde pe Seniko Doua, fundașul dreapta al echipei, în SUA

După ce Gazeta Sporturilor a publicat informația potrivit căreia Seniko Doua (22 de ani), fundașul dreapta de la Petrolul, va pleca în MLS în...

Andrei Baciu a ajuns la DNA, după ce și-a dat demisia, pentru a da explicații în dosarul vaccinurilor

Andrei Baciu, șeful Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ajuns la DNA, după ce și-a anunțat demisia. Acesta va da explicații în dosarul vaccinurilor...
Emisiuni
- Publicitate -