Scandalul din PNL Prahova cunoaște o nouă etapă. De dimineață, viceprimarul municipiului, Iulian Teodorescu, vicepreședinte PNL Ploiești, a declarat că Tăriceanu va fi primit cu brațele deschise să se înscrie în organizația municipală a PNL. La prânz însă, parlamentarii răzvrătiți din PNL Prahova care se opun fuziunii cu PDL au spus că nici vorbă de așa ceva.
Vicepreședintele PNL Ploiești, Iulian Teodorescu, a declarat în această dimineață că, după consultarea membrilor care au muncit în campania electorală, Tăriceanu ar putea să se înscrie în partid, prin depunerea adeziunii la PNL Ploiești.
Citește și: Revoltă în PNL Prahova împotriva fuziunii cu PDL! VIDEO Conferinţă
Numai că, declarațiile vicepreședintelui PNL Ploiești nu coincid cu punctul de vedere al liberalilor parlamentari care se opun unei fuziuni cu PDL.
Citește și: Tăriceanu aşteptat cu braţele deschise
Cei șase parlamentari, respectiv Grațiela Gavrilescu, Sorin Teju, Virgil Guran, Alexandri Nicolae, Paul Dumbrăvanu și Ion Lichian, precum și vicepreședintele PNL Prahova, Bogdan Nica, au transmis un comunicat prin care infirmă că s-au purtat discuții pe această temă. Situația este, practic, prima dispută apărută în tabăra liberalilor răzvrătiți de la Prahova. Iată comunicatul de presă transmis de cei șase parlamentari și de vicepreședintele PNL Prahova:
„Ca urmare a interviului acordat presei de către membrul Partidului Naţional Liberal şi viceprimarul Ploieştiului, Iulian Teodorescu, în data de 02 iunie a.c., precizăm că grupul format din parlamentarii Partidului Naţional Liberal, filiala Prahova şi membrii ce se opun fuziunii cu Partidul Democrat Liberal, nu a purtat nicio discuţie cu acesta pe alta tema decât aceea a fuziunii cu PDL. Declaraţiile domnului Iulian Teodorescu au fost făcute în nume personal, acesta nefiind mandatat de grupul nostru în acest sens.
Deputat Nicolae Alexandri
Deputat Paul Dumbrăvanu
Deputat Virgil Guran
Deputat Graţiela Gavrilescu
Deputat Sorin Teju
Senator Ion Luchian
Vicepreşedinte PNL Prahova Bogdan Nica”