Gândul a publicat astăzi lista completă a noilor clienţi politici, care au pătruns în raiul imobiliar al statului gestionat de RAPPS. Printre aceştia se numără şi ploieşteanca Mihaela Maria Ciuciureanu, consiliera secretarului de stat Achim Irimescu, de la Ministerul Agriculturii, care are relaţii de afaceri cu greii din industria cărnii.
Una dintre cele mai înstărite consiliere din întregul aparat guvernamental al României este Mihaela Maria Ciuciureanu, consiliera secretarului de stat Achim Irimescu, de la Ministerul Agriculturii. Deşi deţine, împreună cu soţul ei, Claudiu Ciuciureanu, patru case de locuit, dintre care două în Ploieşti, una în Florida, SUA, şi una în Toronto, Canada, de pe urma cărora a obţinut în 2012 venituri din chirii de 21.000 de euro şi 41.000 de dolari – peste 50.000 de euro în total, doamna Ciuciureanu locuieşte într-un imobil de stat al RA-APPS, în Bucureşti.
Deşi deţine o funcţie în Guvernul României, consiliera Ciuciureanu şi soţul ei au legături de afaceri cu jucători importanţi din industria cărnii şi a vinificaţiei, care au interese în domeniul pe care ministerul unde lucrează doamna Ciuciureanu îl gestionează şi îl reglementează. Este vorba desprefraţii Ion şi Emanuel Dobronăuţeanu, precum şi de Cătălin Bucura şi George Ivănescu, patronii de la Murfatlar.
Cei doi soţi Ciuciureanu sunt administratori la Animalex Filipeştii de Pădure, filiala Cugir, care este un producător de mezeluri şi carne. Firma-mamă Animalex se ocupă cu creşterea porcinelor, este administrată de Claudiu Ciuciureanu şi deţinută de Casco Distribution. La rândul ei, Casco Distribution este deţinută de Mircea Corneliu Stănescu şi de un offshore din Insulele Virgine Britanice – Hardin Universal Inc.
Offshore-ul este reprezentat în România de avocata bucureşteancă Bogdana Rodica Găliceanu, care îi reprezintă şi pe fraţii Ion şi Emanuel Dobronăuţeanu. Cei doi fraţi mai deţin prin firmele lor mărci precum coniacul Unirea sau apa minerală Biborţeni. La rândul său, Ivănescu şi Bucura au deţinut marca de mezeluri Matache Măcelaru, preluată de Cristim.
Cei doi fraţi Dobronăuţeanu sunt foşti şahişti, iar avocata Găliceanu apare chiar şi ca membră în comisia tehnică a Federaţiei Române de Şah. Cei doi fraţi au afaceri cu Cătălin Bucura şi cu George Ivănescu – împreună deţin Vitivinicola Basarabi, care are participaţie la Murfatlar. Cei doi sunt cunoscuţi în piaţă pentru metodele neortodoxe de a scăpa de datoriile acumulate pe firme – le bagă în insolvenţă şi în faliment, fentând astfel datoriile. Aşa au procedat afaceriştii de la Murfatlar şi cu Principal Construct Prahova, firma lui Claudiu Ciuciureanu, în 2005.
Istoria Ciuciurenilor: de la guvernul Năstase, prin Canada, la guvernul Ponta
Mihaela şi Claudiu Ciuciureanu au o istorie care îi leagă de PSD. Consiliera de la Agricultură a candidat, în 2004, pentru un mandat de deputat în Prahova, din partea PSD, însă a pierdut alegerile. Ciuciureanu ar fi fost consiliera lui Şerban Mihăilescu, zis şi Miky Şpagă, în guvernul condus de Adrian Năstase, conform presei de atunci.
Cei doi soţi deţineau mai multe firme de mezeluri şi carne, dar şi de construcţii. În aprilie 2005, Claudiu Ciuciureanu le-a vândut lui George Ivănescu şi Ion Dobronăuţeanu firma Principal Construct Prahova, o firmă de mezeluri din Ploieşti, contra unei sume estimate la 10 milioane de euro, cu tot cu datoriile firmei, care se ridicau cam la tot atât, conform Ziarului Financiar.
Soţii Ciuciureanu au plecat apoi în Canada, la Toronto. Conform cv-ului de pe reţeaua de socializare LinkedIn, Mihaela Ciuciureanu apare ca vicepreşedintă a unei companii de construcţii şi imobiliare din Toronto – MGC Homes Inc., deţinută de soţul ei. Tot în Toronto, consiliera de stat a lucrat şi ca agent imobiliar, dar a deţinut şi un centru de înfrumuseţare.
În prezent, Claudiu Ciuciureanu deţine firma LCI Parteneri Tradiţionali, cu sediul în satul Robeşti, Buzău, care vinde mezeluri şi carne în Otopeni. El este asociat cu fostul manager, Emil Chiorpec, şi cu fostul director economic, Raul Sabău, de la Principal Construct, fosta sa firmă lăsată pe butuci în braţele patronilor de la Murfatlar.
Subway la Ploieşti, un "deal" marca Ciuciureanu
O afacere a familiei Ciuciureanu, cu iz de anecdotă, a avut loc în oraşul natal Ploieşti. Cei doi soţi, împreună cu fiul lor Cristian, deţin franciza fast-food-ului Subway la Ploieşti, prin firma Fresh Sabro SRL. Acum, restaurantul se află în mall-ul Ploieşti Shopping City, însă iniţial planul a fost altul.
În 2012, firma familiei Ciuciureanu a încercat, prin doi consilieri locali din Ploieşti, să preia înţelegerea municipală dintre fostul primar PDL Andrei Voloşevici şi o firmă care deţinea terasa La Tramvai, din centrul Ploieştiului. Firma respectivă primise în concesiune terenul de peste 100 de metri pătraţi, dând în schimb 200 de pachete cu mâncare pentru săracii Ploieştiului, în fiecare lună.
Firma Ciuciurenilor a vrut să preia deal-ul şi a plusat, sperând să ia ochii municipalităţii: au spus că dau 400 de pachete cu mâncare pentru săraci, conform procesului verbal al şedinţei Consiliului Local. Afacerea a picat la votul Consiliului Local, cei mai mulţi consilieri considerând că este penibil ca municipalitatea să primească pomană pentru un spaţiu central, când ar putea primi o sumă de bani consistentă, mai arată procesul verbal din 2012, când propunerea a fost respinsă.
Propunerea firmei lui Ciuciureanu a fost promovată de doi foşti consilieri: actualul senator PSD de Prahova Augustin Mitu şi actualul viceprimar Iulian Teodorescu.
sursa:gandul.info