- Publicitate -

Directori de partid. Lucrează la stat și au carnet de membru (II)

Numirile la societățile comerciale din subordinea Consiliului Local Ploiești au la bază o regulă simplă, care se repetă în special din patru în patru ani. Mai întâi au loc numiri provizorii pe criterii politice. Ulterior, aceleași persoane ocupă funcțiile, pe bază de concurs organizat în baza OUG privind guvernanța corporativă.

- Publicitate -

La Ploiești, aproape fără excepție, numirile în funcțiile de conducere la societățile care au acționar majoritar Consiliul Local Ploiești au avut loc în principal pe criterii politice.

Directorii au fost numiți mai întâi, fără nicio excepție, pe perioadă interimară. Ulterior au câștigat concursul organizat în baza OUG privind guvernanța corporativă.

- Publicitate -

Dacă în cazul directorilor din deconcentrate calitatea de membru de partid nu se regăsește în declarațiile de interese (Detalii AICI), mulți dintre șefii societăților aflate în subordinea Consiliului Local Ploiești au fost mult mai transparenți la acest capitol.

Astfel, în declarațiile de interese ale șefilor societăților comerciale din subordinea Consiliului Local, postate în 2025, au fost menționate și funcțiile politice deținute de către aceștia.

SC Transport Călători Express Ploiești

  • Raul Petrescu – director adjunct TCE Ploiești – vicepreședinte PSD Ploiești.
Raul Petrescu
Raul Petrescu, directorul adjunct al TCE Ploiești, vicepreședinte la PSD Ploiești.

 

declaratie interese Raul Petrescu

  • Nicolae Alexandri – director exploatare TCE – susținut de PNL

Nicolae Alexandri

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești

– Directorul RASP Ploiești, Răzvan Tănăsescu – susținut de PNL

- Publicitate -

Razvan Tănăsescu

SC Hale și Piețe Ploiești

-director general SC Hale și Piețe – Cristian Ganea – membru Biroul Politic Local interimar PNL Prahova/ secretar general interimar Biroul Politic Local PNL Ploiești

Cristian Ganea

Cristian Ganea declaratie interese

-director adjunct SC Hale și Piețe – Gabriel – Răzvan Lungu, membru PSD

Răzvan Lungu director adjunct la Hale

Razvan Lungu declaratie interese

Servicii Gospodărie Urbană Ploiești

-Dragoș Măchițescu – director general SGU Ploiești – membru PNL

- Publicitate -

Dragoș Măchitescu

Dragoș Măcjhițescu declaratie interese

– Alin Dănilă – director general adjunct a menționat în declarația de interese că este  președintele organizația locală de cartier PSD Ploiești. La penultima conferință de la PSD, a fost prezentat ca secretar executiv al PSD Ploiești.

Alin Dănilă

Alin Dănilă declaratie de interese

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Ger năprasnic la Zoo Bucov: leii au pardoseală încălzită, maimuțele beau ceai cald

Temperaturile extrem de scăzute din ultima perioadă, geroase, cu...

Un gest dintr-un microbuz din Prahova care a emoționat un bărbat de 64 de ani

Un cititor al Observatorului Prahovean ne-a transmis pe adresa...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -