Senatorul liberal Roberta Anastase a participat alături de vicepreședintele Senatului României, Sorin Câmpeanu și de președintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlățean, la întrevedederea cu delegația guvernului Ucrainei condusă de viceprim-ministrul pentru integrare europeană și euro-atlantică, Olha Stefanishyna.
„Ieri, am participat împreună cu dnul Sorin Campeanu, vicepreședintele Senatului României, și cu dnul Titus Corlatean, președintele Comisiei pentru politica externă, la întrevederea cu delegația guvernului Ucrainei condusă de dna Olga Stefanishyna, Viceprim-ministru pentru integrare europeană și euro-atlantică a Ucrainei.
Vizita are loc în contextul intensificării de către partea ucraineană a eforturilor diplomatice pentru obținerea unei decizii de deschidere a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană la următoarea reuniune a Consiliului European (14 – 15 decembrie 2023). Senatorul Sorin Cîmpeanu a reconfirmat deplina disponibilitate a Parlamentului României de a sprijini Ucraina în ceea ce privește agenda de integrare europeană, de a coopera și oferi sprijin concret Radei Supreme a Ucrainei, inclusiv prin împărtășirea lecțiilor învățate din propriul proces de aderare.
În cadrul întâlnirii am abordat și tema respectării drepturilor minorității române din Ucraina. În acest context, am exprimat disponibilitatea părții române de a pune la dispoziția Ucrainei expertiza sa în domeniul elaborării și implementării cadrului legislativ cu privire la drepturilor minorităților, astfel încât Ucraina să continue dezvoltarea legislației sale în acest domeniu, dar și să înregistreze progrese în aplicarea acesteia”, a scris Roberta Anastase pe pagina de Facebook.