- Publicitate -

Roberta Anastase, senator PNL Prahova, întâlnire cu secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre

Senatorul PNL Roberta Anastase a participat, în calitate de membră a Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) și președintă a Comisiei juridice și politice a APCEMN, la întrevederea Președintelui Senatului României, Nicolae Ciucă, cu Secretarul general al APCEMN, Asaf Hajiyev.

- Publicitate -

„Am participat astăzi, în calitate de membră a Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN) și președintă a Comisiei juridice și politice a APCEMN, la întrevederea Președintelui Senatului României, domnul Nicolae-Ionel Ciucă, cu Secretarul general al APCEMN, domnul Asaf Hajiyev.

În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte legate de funcționarea organizației, dar și de perspectivele cooperării la Marea Neagră în contextul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

Totodata, am participat alături de Președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), domnul Daniel Constantin, la întâlnirea găzduită de domnul Sorin Cîmpeanu, rector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București” a scris Roberta Anastase pe pagina oficială de Facebook în urma evenimentului.

Provocarea observatorul prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Roberta Anastase, senator PNL Prahova, susține eliminarea impozitului de 10% pentru concediile medicale

Senatorul prahovean al Partidului Național Liberal, Roberta Anastase, susține alături de colegii de partid eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale. „Senatorii #PNL susțin eliminarea...

Roberta Anastase, senator PNL Prahova, alături de președintele senatului, Nicolae Ciucă, la întrevederea cu prim-ministrul Vietnamului

Senatorul liberal Roberta Anastase a participat alături de președintele Senatului, Nicolae Ciucă, la întrevederea cu prim-ministrul Republicii Socialiste Vietnam Pham Minh Chinh. „Am participat astăzi...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Interviu cu medicul Cristian Vintilescu, proprietarul Mediurg: „Cea mai mare avere a unei firme sunt angajații”

Medicul Cristian Vintilescu este asociat în Prahova cu Centrul Medical Mediurg, un colos complex care cuprinde, printre altele, Spitalul de Recuperare „Sfântul Anton”, Mediurg,...

Accident în zona Halelor Centrale din Ploiești – FOTO

Accidentul rutier s-a produs, luni seară, în zona Halelor Centrale din Ploiești, după ce două auto au intrat în coliziune. Din fericire, evenimentul rutier...

Câți bani primesc tinerii șomeri care se angajează în 2024. Prima de instalare este de 12.500 de lei

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că acordă, prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă, stimulente tinerilor care se angajează. Tinerii...

„Copiii ar trebui să beneficieze de prima consultație stomatologică odată cu apariția primului dințișor”. Interviu cu Dana Albert, medic specialist pedodont, RAD Medical Center

Vizita la medicul pedodont, specialistul care se ocupă de problemele dentare ale copiilor, este recomandată odată cu apariția primilor dințișori. Printr-o examinare regulată, micuții...

Cât costă vacanța „de schi” în țară în cazul în care copilul chiar merge la schi

A început în Prahova săptămâna dedicată vacanței „de schi”, așa cum au denumit-o guvernanții. La ce preț se ridică o astfel de vacanță? Motivele...
Emisiuni
- Publicitate -

Vrei să faci parte din forțele speciale de comando ale armatei române? Numărul de locuri disponibile, acte necesare și probele de concurs

Forțele pentru Operațiuni Speciale Române au anunțat că se fac înscrieri pentru posturile de soldat gradat profesionist în forțele pentru operații speciale. Depunerea dosarelor...

Subvenția pentru Rabla Plus scade la jumătate, de la 10.000 la 5.000 de euro. Vă mai tentează achiziția de mașini electrice?

În decembrie, reprezentanții Ministerului Mediului anunțau o posibilă reducere a eco-bonusul în Programul Rabla Plus cu 2-3000 de euro. Relansarea programului în 2024 vine...

Ce amenzi riscă românii care dau foc la resturile de vegetație

Se apropie primăvara, iar persoanele care stau la casă se vor apuca de curățenie prin curte. Astfel, tot mai mulți oameni aleg să dea...

Marian Godină reacționează la melodia Macarena a Erikăi Isac: „Mă întreb, dragi femei, cu cine […] vă întâlniți voi și mai ales unde?”

​Polițistul Marian Godină a avut o reacție pe Facebook în legătură cu melodia momentului, „Macarena”, cântată de Erika Isac, care în patru zile de...

Primăria din Odorheiu Secuiesc, amendată cu 10.000 de lei pentru tragedia de la internatul al cărui acoperiș s-a prăbușit

Primăria din Odorheiu Secuiesc, amendată cu 10.000 de lei de către Inspectoratul de Stat în Construcţii Harghita în cazul autorizaţiei emise pentru lucrările la...
Emisiuni
- Publicitate -