- Publicitate -

Mircea Roșca, deputat PNL Prahova: „Copiii cu vârsta de peste 16 ani vor putea ieşi din ţară fără însoţitori”

Deputatul liberal Mircea Roșca anunță prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook că minorii cu vârsta de peste 16 ani vor putea ieși din țară fără însoțitori, dacă vor avea acordul părinților sau al reprezentanților legali.

- Publicitate -

„Veste bună pentru tinerii care vor să meargă la rude sau la studii în străinătate!

Am inițiat acest proiect împreună cu mai mulți colegi, printre care aș vrea să îi mulțumesc prietenului și colegului meu de bancă, maramureșeanul Călin Bota, pentru eforturile suplimentare ca acest proiect să fie adoptat de Parlament.

Copiii cu vârsta de peste 16 ani vor putea ieşi din ţară fără însoţitori, dacă vor avea acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali. Astfel, minorii între 16 și 18 ani vor putea călători singuri în străinătate la rude, pentru studii sau în scopuri medicale.

Până acum, aceștia puteau ieşi din ţară doar cu însoţitor. Dacă acesta nu era părintele sau reprezentantul legal al minorului, avea nevoie şi de cazier judiciar.

Este o veste bună pentru tinerii care vor să meargă la studii, dar mai ales pentru cei care au persoane dragi lor peste granițe, pentru că, în discuțiile pe care le-am avut cu românii din diaspora în deplasările efectuate alături de colegii din Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, aceasta a fost o problemă pe care mi-au semnalat-o. Este tot mai mare fluxul de adolescenți care traversează frontierele țării noastre pentru a se reuni cu familia aflată peste granițe. Aceștia aveau nevoie de o mai mare mobilitate.

Mă bucur că am reușit să îmi respect angajamentul luat în fața fraților noștri de peste hotare.” a scris Mircea Roșca pe Facebook.

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

sondaj volosevici

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Mircea Roșca, deputat PNL Prahova: Agricultura și producătorii români vor primi un sprijin semnificativ din partea Guvernului

Mircea Roșca, deputat PNL Prahova, anunță prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook că fermierii și producătorii români vor primi sprijin din partea...

Mircea Roșca, deputat PNL Prahova: Problema drogurilor nu mai poate să fie trecută „la și altele” în România

Deputatul liberal Mircea Roșca reacționează în urma evenimentelor tragice care s-au petrecut în ultimele săptămâni din cauza consumului de droguri. Potrivit acestuia, problema drogurilor nu...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Enya, o ploieșteancă de doar 19 ani, are nevoie de ajutorul nostru deoarece suferă de o formă rară de cancer

Enya Budurleanu este o adolescentă din Ploiești care a avut ghinionul să primească un diagnostic necruțător: cancer, cuvântul care sperie pe oricine. Iar în...

Gulaș cu carne de vită – vlog la Culinaria, chef escoffier Dan Neagu, Restaurant Bulevard Ploiești

Rețetele de toamnă au devenit vedetele Restaurantului Bulevard din Ploiești. Una dintre ele, gulașul cu carne de vită, este cea pe care Dan Neagu...

Munca neștiută din spatele minunii dulci: Cum se face un tort personalizat la Ana State – VIDEO

Torturile de la Cofetăria Ana State nu mai au nevoie de nicio prezentare și, dovadă în acest sens, stau comenzile pe care aceștia le...

Dosar penal pentru transport de material lemnos nedeclarat. Un camion oprit în Sinaia transporta 50 de metri cubi, în acte având 35

La data de 28 septembrie, în jurul orei 22:15, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră...

Ce explicații au drumarii care au asfaltat peste un câine mort, în apropiere de Sibiu

Când credeați că le-ați văzut pe toate, apare câte un ”Dorel” care ne demonstrează că întotdeauna se poate face mai mult decât ne putem...
Emisiuni
- Publicitate -

O femeie din Băicoi, terorizată de lătratul și mizeria câinilor vecinilor săi: „Am apelat la Poliție, la Primărie, li s-a spus să respecte regulile,...

Ce poți face dacă vecinii tăi au mulți câini, iar lătratul animalelor te disperă în miez de noapte? O femeie din Băicoi susține că...

Alertă portocalie în Gornet, Prahova. 31 de pompieri se luptă să stingă 20 de hectare de vegetație uscată cuprinsă de flăcări

Acționează pentru localizarea și lichidarea acestuia pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Vălenii de Munte. Intervenția este îngreunată din cauza vântului și a...

A fost demarată procedura de licitație pentru înlocuirea nocturnei de pe Ilie Oană

Uzată moral și fără să mai îndeplinească standardele UEFA și FRF, nocturna stadionului Ilie Oană are nevoie urgentă de reabilitare. După luni de așteptare...

Eveniment inedit la Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” din Ploiești: Noaptea Magiei Cărților

Astăzi, 29 septembrie, de la 18:00 la 23:00, Biblioteca Judeteana "Nicolae Iorga" Ploiesti găzduieste a XIV-a editie a Nocturnei Bibliotecilor, intitulată "BIBLIOTECA - SUNET...

Pe 18 octombrie vom afla dacă măsurile fiscale asumate de Ciolacu vor trece de CCR

Curtea Constituțională a României a luat act de sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei, formațiuni politice care reclamă mai multe încălcări ale prevederilor...
Emisiuni
- Publicitate -