„Prin menținerea artificială a unor administrații locale, statul român a încurajat risipa din administrația locală și pe repetentul clasei”. Este declarația pe care Mihai Cristian Apostolache, conferențiar universitar în cadrul UPG Ploiești, a făcut-o cu privire la anul 2024. Un an electoral în care sunt comasate alegerile prezidențiale, parlamentare, locale, dar și europarlamentare.
Un text de Mihai Cristian Apostolache, conferențiar universitar
„A devenit deja o tradiție, ca, de fiecare dată când se apropie anul electoral, să se reia tema reorganizării administrativ-teritoriale a României. Inițiatorii discuției fie propun crearea unui nou palier administrativ, fie reducerea numărului de județe, fie comasarea localităților mici, fie o variantă combinată.
Partidele aflate la guvernare au anunțat că acest proces de “reformă administrativă”, o sintagmă care oripilează opinia publică ca urmare o utilizării sale repetate și fără niciun rezultat, se va produce după alegerile de anul viitor. Adică, după ce se aleg primarii, consilierii, președinții consiliilor județene.
Acest mesaj se traduce în felul următor: noi, cei care guvernăm, înțelegem necesitatea unor schimbări, care trebuiau să aibă loc chiar înaintea aderării la Uniunea Europeană, clamăm importanța lor și nu luăm nicio măsură, dar așteptăm să se încheie exercițiul electoral și, apoi, vă spunem că sunt alte priorități.
Guvernanții au interesul de a menține actuala organizare administrativ-teritorială, deoarece au cei mai mulți primari și președinți ai consiliilor județene. Or, o reorganizare implică reducerea numărului unităților administrativ-teritoriale, măsură care afectează, în primul rând, aleșii locali și, implicit, baza electorală a partidelor.
Din păcate, ori de câte ori s-a adus în discuție această temă, calcul politic a prevalat, în detrimentul unei analize raționale și unor decizii care să asigure un fundament modern decupajului teritorial. România nu își mai permite să păstreze localități cu număr redus de locuitori și cu capacitate administrativă redusă.
Prin capacitate administrativă a unei unități administrativ-teritoriale se înțelege, în sensul Codului administrativ, totalitatea resurselor materiale, financiare, instituționale și umane de care dispune o unitate administrativ-teritorială, cadrul legal care reglementează domeniul de activitate, precum și modul în care acestea sunt valorificate în activitatea proprie, potrivit competenței stabilite prin lege.
Din interese politice, în țara noastră s-au menținut artificial foarte multe administrații locale, care nu au făcut altceva decât să împovăreze bugetul public, să genereze cheltuieli fără acoperire, să mențină în subdezvoltare comunitățile locale și să descurajeze inițiativa. Două au fost modalitățile de sprijin pentru administrațiile neperformante: alocările de fonduri din bugetul județean sau național și schimbările legislației electorale.
Cred că ne aducem cu toții aminte de datoriile imense acumulate de anumite administrații locale, care, fără să dispună de resurse financiare în bugetul local, angajau diverse cheltuieli doar pentru menținerea susținerii electorale, beneficiind și de un cadru legislativ generos, dar și de “încurajările” venite de la nivel județean sau național.
De fiecare dată aceste administrații locale au fost salvate ca urmare a sprijinului financiar provenit de la Guvern sau de la județ pentru că, nu-i așa, “nu putem să îi lăsăm pe ai noștri să închidă primăria”, o sintagmă des folosită în administrația românească.
În loc să utilizeze resursele financiare pentru premierea și susținerea acelor administrații locale care nu au acumulat datorii și au găsit soluții pentru creșterea veniturilor și pentru diversificarea activităților la nivel local, administrații care sunt exemple de bună conduită administrativă, statul român a încurajat risipa din administrația locală și pe repetenții clasei.
Dacă primarii care au dovedit că nu sunt capabili nici măcar să găsească soluții pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare a unei administrații locale și, prin deciziilor lor, administrația a acumulat datorii, erau lăsați să plătească pentru conduita greșită atât din punct de vedere juridic, cât și electoral, astăzi multe comunități locale ar fi arătat diferit.
Comunitatea locală ar fi văzut că acel ales local din fruntea sa nu reușește să satisfacă așteptările membrilor comunității și s-ar fi convins că acea formă de organizare administrativă nu este în măsură să ofere servicii publice de calitate.
Din păcate, sprijinul financiar oferit de administrația județeană și de Guvern administrațiilor neperformante a acoperit neputința unor primari lipsiți de viziune, oferindu-le posibilitatea să se mențină în fruntea comunității timp îndelungat, dar localitățile respective au devenit dependente de nivelul județean sau național și au pierdut competiția pentru dezvoltare.
Un alt instrument utilizat de decidentul politic pentru menținerea în funcție a unor primari neperformanți a fost instrumentul legislativ. Schimbarea legislației electorale, prin introducerea alegerii primarilor într-un singur tur, un regres în materie electorală, a avantajat primarii în funcție, care beneficiind de notorietate, de pârghii administrative și politice și de o prezență scăzută a membrilor cu drept de vot ai comunității la testul electoral, au reușit să își mențină mandatul, chiar dacă rezultatele activității lor se lasă așteptate.
O astfel de formulă de alegere a primarului este contrară standardelor democratice care subliniază nevoia desemnării în fruntea unei comunități a unor persoane care beneficiază de o largă legitimitate populară, nu care ajung să gestioneze destinele unei comunități folosindu-se de artificii legislative.
Este nevoie de intrare în normalitate, care înseamnă, printre altele, asumarea unei decizii politice de reducere a unităților administrativ-teritoriale, prin comasarea mai multor unități administrativ-teritoriale, măsură care conduce la apariția unor localități cu număr mai mare de locuitori, având la dispoziție un teritoriu mai extins și cu un potențial administrativ și economic ridicat.
Pentru adoptarea acestei măsuri este nevoie de identificarea tuturor unităților administrativ-teritoriale în care administrația locală nu reușește să își acopere cheltuielile, atât cele de funcționare, cât și cele de dezvoltare, și să se propună alipirea la comunități mai dezvoltate.
În condițiile în care în toate statele europene se insistă pe reducerea cheltuielilor publice și pe o gestionare chibzuită a resurselor publice, este necesar un efort național de refacere a decupajului administrativ-teritorial, astfel încât să se plieze pe această tendință.
De asemenea, este nevoie de readucerea în legislația electorală românească a soluției legislative a alegerii primarilor în două tururi de scrutin, soluție care ar reduce deficitul de legitimitate din administrația publică locală, ar stimula participarea la alegeri și ar crește șansele eliminării din administrație a unor primari ineficienți și autoritari