După o săptămână grea, garnisită cu negocieri și contre dure, orgoliile politice au fost date la o parte și s-a ajuns la un acord.
Acordul va fi semnat luni, de la ora 19.00, în Parlament, după ce s-au finalizat negocierile cu o zi în urmă.
Florin Cîțu, în caliate de premier propus și acceptat în coaliție, a declarat, duminică, în Parlament, că cele trei partide speră ca noul Guvern să fie învestit până pe 27 decembrie, de aceea negocierile au loc „de dimineaţă până seara”.
Liderul PNL, Ludovic Orban, spunea, astăzi, că, cel mai probabil, preşedintele Klaus Iohannis va decide să declanşeze consultări la Palatul Cotroceni pentru formarea noului Guvern când Parlamentul va fi constituit, potrivit Agerpres.