Biroul Politic Naţional al PNL validează sâmbătă candidaţii la alegerile locale

1

Chiar dacă există discuții în spațiul public referitoare la încă o amânare a datei alegerilor locale, deocamdată partidele sunt nevoite să-și definitiveze listele.

Sâmbătă, conform declarațiilor președintelui PNL Ludovic Orban, va fi definitivată lista pentru Consiliile Județene și pentru orașele reședință de județ.

”Am discutat mai multe subiecte. În primul rând am luat decizia de convoca Biroul Politic Naţional al PNL sâmbătă dimineaţă pentru a definitiva toate candidaturile.

De asemenea, până sâmbătă fiecare filială judeţeană are obligaţia de a definitiva candidaţii la toate primăriile din judeţul respectiv. BPN-ul validează candidaţii la preşedintele Consiliului Judeţean şi la primăria municipiului reşedinţă de judeţ.

Am stabilit un mecanism prin care proiectele de dezvoltare ale judeţului, respectiv municipiului reşedinţă de judeţ cu care se vor prezenta candidaţii noştri să fie corelate cu programul de relansare economică şi cu toate programele guvernamentale care vizează fiecare municipiu reşedinţă de judeţ şi fiecare judeţ în parte, astfel încât să existe o coordonare între programul de dezvoltare al candidaţilor noştri şi programele guvernamentale care urmează să fie destinate fiecărui judeţ, respectiv fiecărui municipiu reşedinţă de judeţ”, a declarat Ludovic Orban.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

1 COMENTARIU

  1. Si lista cu locurile de munca pe care le-au creat ,unde e?Sa spuna cate locuri de munca au creat.Am uitat…ei au loc de munca….si apropiatii lor au loc de munca….Nu ca alti prosti care vor sa munceasca si nu au unde.

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău