Radu Oprea, acuze la adresa lui Dobre: „A ținut Ploieștiul în loc patru ani și nu vedem niciun progres” – VIDEO

3

Senatorul Radu Oprea, candidatul PSD la Primăria Ploiești, a lansat, marți, primele acuze la adresa primarului PNL Adrian Dobre: „A ținut Ploieștiul în loc patru ani și nu vedem niciun progres”.

Declarația senatorului PSD Radu Oprea a fost făcută în contextul în care primul-ministru ar fi afirmat că „orașele conduse de primari PSD arată ca în Evul Mediu”.

„Aș vrea să discutăm împreună despre o afirmație a premierului Ludovic Orban care a spus că orașele care sunt conduse de primari PSD arată ca-n Evul Mediu. Și atunci m-am gândit ca, împreună cu colegii noștri, să-l invităm pe domnul Orban într-o vizită la Ploiești, un oraș condus de un PNL-ist. Și atunci vom vedea dacă imaginea de Evul Mediu este într-adevăr reală în Ploiești sau nu”, a susținut, marți, în cadrul unei conferințe de presă, senatorul Radu Oprea, care a descris pe scurt și principalele probleme ale orașului, neratând să menționeze povestea treptelor din marmură vopsite în gri de la Casa de Cultură a Sindicatelor, la vizita președintelui Iohannis. 

„Sigur am putea să observăm celebrele trepte vopsite gri, atunci când a venit președintele Iohannis, și mă gândesc că dacă vine Orban mai vopsim ceva… Nu știu ce culoare, o să vedem. Aleg ei că e frumos!”, a susținut, ironic, Radu Oprea, care a menționat multiplele probleme ale orașului nu doar cele legate de esplanada de la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la chioșcurile abandonate pe domeniu public până la situația pasajului pietonal Nichita Stănescu.

„Avem, din păcate pentru ploieșteni, un mandat al unui primar PNL, care a ținut Ploieștiul în loc patru ani și nu vedem niciun progres”,  a declarat senatorul Radu Oprea, lansând public invitația pentru premierul Ludovic Orban să vină la Ploiești pentru a vedea cum arată „un oraș condus de un PNL-ist”.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

3 COMENTARII

  1. Ploieștiul este in moarte cerebrala și nu din cauza ultimilor 4 ani. Toate partidele care au fost la conducerea orașului sunt de vina. Suntem învățați ca la fiecare 4 ani sa înceapă ‘’paruiala’’ de ochii votanților. După alegeri se așterne liniștea! Și mai trec 4 ani cu orașul ținut in viața de aparate (impozitele plătite de ploieșteni). Nu credeți ca ar trebui sa-l decuplam de la aparate? Am mai scris acum câteva luni. Încep iar sa ni se dezvăluie proiectele viitoare din Ploiesti: bazin de Inot, piata Hale, piste de biciclete, ….. . Deocamdată se plătesc studii de fezabilitate. Pentru a câta oară?

  2. Si senatorul asta de la psd de ce nu a facut public hotiile si neregulile din primarie,daca e asa revoltat? Concluzia este ca ei se cearta de ochii lumii,care este prea idioata sa priceapa si sa faca ceva,iar pe cealalta parte fac petreceri cu totii si isi iau mormanul de bani. Asa ca toti aceeasi mizerie. Daca nu votati cu capul vostru asa se intampla,va lasati creierul ala cat de mic,spalat.

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău