Pedeapsa fostului premier Adrian Năstase a fost redusă cu 7 zile, adică exact cât a stat intenat în Spitalul Floreasca, după tentativa de sinucidere. El a fost condamnat la doi ani de închisoare în ”Trofeul calității” și se află în Penitenciarul Jilava.
Magistrații Curții de Apel București au admis recursul lui Adrian Năstase, deși în primă instanță, Tribunalul București a respins această cerere. Astfel, fostului premier Adrian Năstase i se vor scădea din pedeapsă cele șapte zile pe care le-a petrecut în spital înainte de a fi dus la penitenciar. Decizia Curții de Apel București este definitivă. Doi dintre cei trei judecători ai completului care a judecat i-au dat dreptate lui Năstase. Unul dintre judecători a formulat opinie separată. sursa: evz.ro