Prin dispoziţia preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, directorul executiv adjunct al Direcţiei Economice, Daniel Petre, a preluat din atribuţiile aferente funcţiei de administrator public al judeţului Prahova.
Aşa cum precizam într-un articol publicat săptămâna trecută, funcţia de administrator public al judeţului Prahova va fi ocupată după alegerile din 10 iunie. Daniel Petre, directorul executiv adjunct al Direcţiei Economice, a fost delegat să aibă calitatea de ordonator principal de credite pe timp limitat şi din motive bine întemeiate în caz de absenţă a preşedintelui sau a vicepreşedintelui CJ Prahova. Acesta va răspunde de urmărirea modului de realizare a veniturilor bugetului Consiliului Judeţean, integritatea bunurilor aflate în proprietatea sau administrarea instituţiei precum şi de organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi de investiţii. Săptămâna trecută, observatorulph.ro anunţa că funcţia de administrator public al judeţului va fi ocupată după alegeri precum şi faptul că Daniel Petre, potrivit unor surse, va fi numit şef al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Prahova.