Proiectul referitor la încetarea mandalului, înainte de termen, al consilierului local ploieștean Gabriel Ionescu figurează iar pe ordinea ședinței de joi a Consiliului Local.
Solicitarea vine din partea PSD Ploiești, după ce social-democrații l-au exclus pe Gabriel Ionescu din partid, începând cu 1 februarie. Acesta și-a pierdut astfel, sprijinul politic în Consiliul Local Ploiești. Nu este pentru prima dată când proiectul referitor la încetarea mandatului de consilier al lui Gabriel Ionescu figurează pe ordinea de zi a ședinței CL, însă de fiecare dată nu a existat cvorum. Gabriel Ionescu va candida, la alegerile locale din 10 iunie, pentru un nou mandat de consilier local la Ploiești pe lista PDL.