- Publicitate -

Doi foști edili, Emil Calotă și Horia Toma, candidații ALDE Prahova, la Primăria Ploiești și la Consiliul Județean Prahova

calota-horia-toma_0d85d.jpg

Cu doar câteva luni înainte de alegerile locale, ALDE Prahova și-a anunțat candidații pentru Primăria Ploiești și pentru Consiliul Județean Prahova.

- Publicitate -

Lansarea celor doi candidați a avut loc în prezența președintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, iar cele două nume anunțate deja erau vehiculate de mai multă vreme în presă.

Emil Calotă va candida la Primăria Ploiești. Acesta a mai ocupat funcția de edil timp de două mandate, în perioada 2000 – 2008, dar a candidat din partea PSD. Ulterior a fost consilierul lui Nicolae Văcăroiu, la Curtea de Conturi, dar și vicepreședinte Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

La rândul său, Horia Toma a fost primarul Ploieștiului, în perioada 1996 – 2000, din partea CDR, dar a deținut și funcția de deputat în perioada 2004 – 2008, fiind ales pe listele pe listele Alianţei Dreptate și Adevăr PNL-PD, dar și de europarlamentar. În prezent este consilier județean după ce a fost ales pe listele ALDE. 

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Toate salariile bugetarilor cresc de la 1 ianuarie 2024 [Proiect]

Un proiect de ordonanță de guvern prevede majorări salariale pentru toate categoriile de bugetari începând cu 1 ianuarie 2024. Toate salariile bugetarilor cresc cu 5%Potrivit...

Unde se face testul de trichineloză în Prahova. Cât costă examenul efectuat la porcii sacrificați în gospodării

Sacrificarea tradițională a porcilor înainte de Crăciun vine la pachet cu obligația proprietarilor de animale de a efectua examenul tricineloscopic. În Prahova vor funcționa...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Toate salariile bugetarilor cresc de la 1 ianuarie 2024 [Proiect]

Un proiect de ordonanță de guvern prevede majorări salariale pentru toate categoriile de bugetari începând cu 1 ianuarie 2024. Toate salariile bugetarilor cresc cu 5%Potrivit...

Unde se face testul de trichineloză în Prahova. Cât costă examenul efectuat la porcii sacrificați în gospodării

Sacrificarea tradițională a porcilor înainte de Crăciun vine la pachet cu obligația proprietarilor de animale de a efectua examenul tricineloscopic. În Prahova vor funcționa...

Cât costă kilogramul de carne la Halele Centrale din Ploiești. Au început pregătirile pentru masa de Crăciun

Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă au început, iar acest lucru se poate observa și la Halele Centrale din Ploiești. De frica unor noi scumpiri,...

Prețurile petrolului au scăzut la burse la nivelul din iunie. Care sunt cauzele și dacă se va vedea și la pompe

Din luna iunie și până în noiembrie inclusiv, prețul barilului de petrol s-a aflat în continuă creștere la toate bursele care influențează achizițiile. La...

Accident rutier pe Șoseaua Vestului din Ploiești. Trafic îngreunat [FOTO]

Traficul rutier pe Șoseaua Vestului din Ploiești, zona Balif, se desfășoară cu dificultate din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două...
Emisiuni
- Publicitate -

Copac doborât de vânt, căzut pe DN1 la Bușteni. Trafic blocat

Traficul rutier pe DN1 în județul Prahova este blocat pe ambele sensuri joi, în jurul orei 10.40, la Bușteni, din cauza unui copac doborât...

Bogdan Stamatoiu, redactor-şef adjunct GSP, implicat într-un grav accident rutier. Este în stare critică

Bogdan Stamatoiu, redactor-şef adjunct al Gazetei Sporturilor, a suferit miercuri un grav accident de circulaţie şi se află în stare critică. Maşina pe care o...

Observatorul Prahovean, lider al presei locale online din Prahova. Audiența înregistrată în noiembrie, conform BRAT

Observatorul Prahovean, entitate media care deține titlurile Observatorul Prahovean, Observatorul de Brașov, Icars, Vacanța TA și Recomand pe, și-a consolidat poziția de lider pentru...

„Donează o speranță la viață”. Campania inedită, de Moș Nicolae, la care au participat 80 de polițiști prahoveni

Aproximativ 80 de polițiști prahoveni au donat sânge miercuri, de Moș Nicolae, în cadrul unei campanii organizată de instituția pe care o reprezintă în...

Câștigă vouchere pentru excursia ”Bulgăreală la cabana Diham – la Mama Oara” din 23 decembrie

sprevarf.ro și Observatorul Prahovean vă invită să participați la un concurs având ca premii două vouchere a câte 100 de lei fiecare pentru o...
Emisiuni
- Publicitate -