spot_img
- Publicitate -

Adrian Năstase condamnat la doi ani de închisoare

Data:

adrian_nastaseFostul premier Adrian Năstase a fost condamnat astăzi de Înalta Curte de Casație și Justiție a României la doi ani de închisoare în dosarul Trofeul Calității pentru fapte de corupție. Sentința poate fi atacată cu recurs. Năstase neagă acuzațiile și susține că dosarul este unul politic.

Adrian Năstase a fost trimis în judecată în acest dosar în ianuarie 2009, fiind acuzat de folosirea influenţei sau a autorităţii funcţiei de preşedinte al unui partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase.
În acest dosar mai sunt inculpaţi Irina Jianu, fost inspector general de stat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), şi fostul său adjunct, Diana Gasparovici, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici.
Potrivit rechizitoriului, în cursul anului electoral 2004, ISC, sub conducerea Irinei Jianu, a iniţiat organizarea unui simpozion intitulat «Trofeul calităţii în construcţii». În realitate, simpozionul reprezenta un cadru în care, prin instituirea unor taxe de participare, se masca strângerea unor sume de bani pentru campania electorală prezidenţială a inculpatului Adrian Năstase, potrivit DNA.
Într-un proces separat, în 15 decembrie 2011, un complet al instanţei supreme l-a achitat pe Adrian Năstase în dosarul Mătuşa Tamara, în care a fost judecat pentru fapte de corupţie, alături de consilierul acestuia Ristea Priboi şi de fostul şef al al Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) Ioan Melinescu. Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut recurs decizia de achitare a fostului premier Adrian Năstase, a lui Ristea Priboi şi a lui Ioan Melinescu, dosarul urmând să se judece la completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Simion sau Dan? Rezultatele sondajului Observatorul Prahovean

Sondajul Observatorul Prahovean cu privire la opțiunile de vot...

Artown Festival Ploiești caută pereți pentru opere de artă

De trei ani de zile fațadele clădirilor din Ploiești...

Cum a adus un tată dansul la Ploiești pentru copiii speciali

Povestea înființării primei secții sportive pentru copiii cu dizabilități...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Mihaela Trifoi, noua campioană națională la șah rapid

Mihaela Trifoi, sportivă de înaltă performanță legitimată la Clubul...

Cum scapă Petrolul Ploiești de meciul de baraj

Înfrângerile consecutive din ultimele trei etape i-au adus pe...

Director provizoriu nou, la RASP Ploiești

Regia Autonomă de Servicii Publice (RASP) Ploiești va avea,...

Bătut în Ploiești pentru un apel la bun simț

Un bărbat a fost bătut luni pe strada Poștei...

Europarlamentarul ECR, Adrian-George Axinia: ”Cetățenii europeni, acces la resurse vitale”

Europarlamentarul Adrian-George AXINIA, membru al biroului Grupului ECR din...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Aș vrea să îl cred pe Simion, dar se opune vehement

Pe cine să mai crezi în ziua de azi?...

Mesajul unei „bezmetice” pentru președintele George Simion

Am citit cu interes mesajul dumneavoastră, domnule președinte George...

Decalogul jurnalistului

Trăim într-o epocă în care oricine poate, cu un...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Europarlamentarul ECR, Adrian-George Axinia: ”Cetățenii europeni, acces la resurse vitale”

Europarlamentarul Adrian-George AXINIA, membru al biroului Grupului ECR din...

Ilie Bolojan a anunțat că îl votează pe Nicușor Dan

Invitat la Europa  Liberă, președintele interimar, Ilie Bolojan, a...

Europarlamentarul ECR, Adrian Axinia: ””Am votat sprijinirea industriei auto”

Europarlamentarul Adrian-George AXINIA, membru al biroului Grupului ECR din...

Convenție Extraordinară a Partidului România Acțiune

Sâmbătă, 10 mai, a avut loc Convenția Extraordinară a...
- Publicitate -

Ponta îl susține pe Simion în turul 2, dar AUR refuză

Clasat pe locul al patrulea în primul tur al...

Conducerea PNL, unanimitate pentru susținerea lui Nicușor Dan

Cu puțin înainte ca Marcel Ciolacu să anunțe ruperea...

Ciolacu a ales demisia ca premier. Ce sfat le dă votanților PSD

La o zi după eșecul coaliției PSD-PNL-UDMR de la...

Pe cine susțineți în turul 2: George Simion sau Nicușor Dan? Sondaj

Observatorul Prahovean lansează un nou sondaj de opinie online...