8716A02C-3B75-4675-9946-85FB7BEA391B_w408_r1_s_6693c.png

Subvenția de la stat a fost cheltuită fără acoperire legală integrală sau parțială. Partidele politice au profitat la maxim de banii veniți de la contribuabili, unii distrându-se, alții plătindu-și niște datorii care nu cu acești bani trebuiau acoperite.

Conform unui raport publicat de siteul celor de la Radio Romania Liberă, legea finanțării partidelor nu justifică multe dintre cheltuieli. 

Datele provin din Raportul Curții de Conturi și Autorității Electorale Permanente, ajuns în posesia RRL spre publicare.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Multe contracte nu au în spate documentele necesare pentru ca AEP și Curtea de Conturi să nu aibă obiecții asupra modului în care au fost plătite anumite sume. Raportul de audit a fost încheiat la finalul anului 2019.

PSD a cumpărat „pachete turistice” în 2018, pentru care partidul a plătit, din banii publici primiți ca subvenție de la stat, 878.249 de lei. La cursul mediu din anul respectiv, era vorba de circa 190.000 de euro.

PSD a prezentat doar facturi de plată, fără să precizeze cine s-a deplasat, unde, pentru câte zile și în ce scop pentru a se vedea dacă au fost cheltuite legal sumele din subvenția primită de social-democrați de la buget.

O altă sumă cheltuită incorect de PSD a fost legată de acordarea unei mese zilnice pentru angajații săi din bani publici.

Raportul Curții de Conturi și AEP mai arată că partidele politice și-au decontat contravaloarea biletelor de avion și a serviciilor de cazare, dar USR a acordat și indemnizații de deplasare.

Astfel, liderii USR care au plecat în afara granițelor au beneficiat de o diurnă zilnică, care a fost stabilită înmulțind diurna stabilită prin lege pentru o deplasare externe cu un coeficient de 2,5. Acesta este plafonul maxim prevăzut de lege pentru acordarea diurnelor în deplasările în afara țării.

Cu toate acestea, legea finanțării partidelor nu acoperă o astfel de cheltuială, din subvenția acordată de la stat.

Peste 8,2 milioane de lei (1,75 milioane euro) au plătit partidele parlamentare ca penalități pentru datoriile istorice. Cele mai mari sume au plecat din vistieria PNL – 8,02 milioane de lei, penalitățile fiind pentru datoriile înregistrate în perioada 2009 – 2015. Curtea de Conturi și AEP a constatat că liberalii nu au prezentat documente justificative pentru toate plățile efectuate.

După apariția acestui raport al CC, partidele sunt așteptate să aducă documentele justificative, dacă și unde mai există. În caz contrar, acestea vor fi obligate să restituie sumele în cauză. Momentan nu se face referire la răspunderea penală a celor care au luat astfel de decizii pe bani publici.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
jurnalist
Mai multe despre autor și articolele sale
Jurnalist din 1993. 10 ani de radio, 15 de TV și alternativ presă scrisă. ”Am ales presa online pentru că este singura unde nu există limite în exprimare.”
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg