Candidatul Plus la Primăria Ploiești, Răzvan Enescu, și-a prezentat programul politic

0
razvan-enescu-plus_9016f.jpg

razvan-enescu-plus_9016f.jpg

Candidatul Plus la Primăria Ploiești, Răzvan Enescu, și-a prezentat, miercuri seară, programul politic, în cadrul unei dezbateri. 

Axat pe 10 direcții, proiectul politic include teme referitoare la poluare, la sistemul de sănătate, la sistemul de educație și la administrație locală, dar și propuneri privind dezvoltarea unitară a orașului.

„Trăim într-un oraș prost administrat. Trăim într-un oraș cu un buget de avarie și asta ni se spune, în fiecare an, în ultimii 30 de ani. Avem nevoie să ne dezvoltăm. Avem nevoie de un oraș care să ne aducă bunăstare, avem nevoie de oameni care construiesc. De aceea, o spun cu tărie, Ploieștiul are nevoie de un arhitect”, a susținut Răzvan Enescu, candidatul Plus la Primăria Ploiești. Acesta a dat ca exemplu o serie de proiecte de succes implementate în diverse zone din țară, dar și din străinătate, proiecte care pot fi implementate și în Ploiești.

„Nu trebuie să inventăm roata. Există modele de succes”, a susținut Răzvan Enescu. Bineînțeles, acesta a prezentat și câteva soluții pentru ca Ploieștiul să nu mai fie „un oraș gri”.

„Avem nevoie să redăm Ploieștiului frumusețea de altădată, să îi punem în valoare construcțiile vechi și valoroase, să eliminăm construcțiile provizorii și tonetele cu aspect neplăcut și neunitar. Eliminând sursele de corupție din zona construcțiilor, încurajând concursurile de arhitectură pentru obiectivele publice importante, asigurând autorizarea rapidă și responsabilă a construcțiilor, vom avea un oraș frumos, un oraș cu care să ne mândrim, în care să îți fie drag să trăiești”, susține Răzvan Enescu în proiectul propus pentru Ploiești.

În vârstă de 35 de ani și arhitect de profesie, Răzvan Enescu a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București și are un master în domeniul “Dezvoltare  Durabilă și Audit Energetic”. În prezent este manager la cele două societăți pe care le-a înființat. 

Răzvan Enescu este primul candidat la Primăria Ploiești care și-a prezentat, în mod oficial, programul politic, în cadrul unei dezbateri.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău