Chiar dacă mai sunt doar câteva luni până la alegerile locale, multe dintre formațiunile politice nu s-au grăbit să-și anunțe candidații la funcția de primar al Ploieștiului, iar despre o lansare oficială nici nu a fost vorba. Neoficial, însă, în spațiul public au fost vehiculate mai multe nume, inclusiv cel al dr. Bogdan Nica, secretar general adjunct la Ministerul Mediului, dar și fost președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
Comparativ cu alegerile locale din 2016, de data aceasta contextul politic este cu totul altul, motiv pentru care formațiunile politice nu s-au grăbit să își lanseze, oficial, candidații.
Până acum și-au anunțat intenția de a candida Adrian Dobre (PNL), primarul Ploieștiului, Cristian Ganea (PSD), viceprimarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu (USR) și Răzvan Enescu (PLUS)
Cu doar câteva luni înainte de alegerile locale, în spațiul public au fost, însă, mai multe nume de posibili candidați pentru funcția de primar, iar printre acestea, este și cel al dr. Bogdan Nica, secretar general adjunct la Ministerul Mediului.
Contactat telefonic, dr. Bogdan Nica s-a arătat surprins de faptul că se vorbește despre o posibilă candidatură a sa.
„În primul rând nu mi s-a propus să candidez. În al doilea rând, momentan nu sunt membru în niciun partid politic. La acest moment am alte planuri și, deocamdată, nu se cunoaște modul de desfășurare al alegerilor locale”, a precizat dr. Bogdan Nica, potrivit căruia rezultatele de la viitoarele alegeri vor fi influențate și de contextul în care acestea se vor desfășura.
„Momentan nu se știe dacă alegerile locale vor avea loc în același timp cu alegerile parlamentare ori dacă alegerile locale se vor organiza într-un tur sau dacă vor exista două tururi de scrutin”, a mai precizat Bogdan Nica.