Întrunit, aseară, într-o şedinţă extraordinară, Biroul Municipal Interimar al PNL Ploieşti a decis retragerea sprijinului politic a trei membri importanţi. Este vorba de viceprimarul Cătălina Bozianu, consilierul Costel Horghidan şi preşedintele TNL Ploieşti, Radu Simionescu. Aceştia au fost acuzaţi că fac jocurile politice ale primarului Volosevici şi PDL. Horghidan a primit vestea aseară, chiar în timpul emisiunii „Direct la subiect” de la Alpha TV Ploieşti. „Mi-au retras sprijinul politic? Foarte bine. Îi anunţ că nu mă pot schimba din Consiliul Local Ploieşti pentru că eu am fost ales pe lista PNDC, nu pe cea a PNL”, a spus Horghidan, la Alpha TV.
Cum ți se pare subiectul?